Sari la conținut

Francul se întoarce împotriva băncilor. Într-o săptămână, patru clienţi au obţinut plata creditului la cursul din 2008

Deprecierea abruptă a leului în faţa francului elveţian, de la începutul anului, i-a determinat pe mulţi români să dea în judecată băncile de la care au luat credite. O parte dintre ei au şi câştigat. Au obţinut în instanţă plata ratelor la cursul din momentul semnării contractelor.

Gheorghe Piperea, avocat: “Este cursul de 2,2 lei pentru un franc. Ei plăteau în momentul de faţă 4,4 lei pentru un franc, fără niciun discount, nicio reducere de dobândă. Sunt două familii, sunt dosare individuale, care au fost implicate în aceste procese”.

Cele două procese au fost câştigate în lupta cu Piraeus Bank. Instituţia financiară a anunţat deja că va face apel.

"Nu comentăm aceste decizii ale instanţei. Ceea ce putem afirma, însă, cu certitudine este că practica instanţelor este neunitară şi că într-o proporţie de peste 90% hotărârile pronunţate în legătură cu "îngheţarea" cursului de schimb au fost în favoarea băncii", au transmis oficialii Piraeus.

Câştig de cauză a avut şi un bucureştean care a împrumutat 107.000 franci de la OTP Bank, în 2008.

Reprezentanţii băncii au declarat că vor ataca această decizie şi că au câştigat la instanţele superioare toate procesele intentate de clienţi.

Codruţ Avram, avocat: „Clientul a câştigat, să zicem, dreptul de a restitui sumele împrumutate la cursul de 2,3 lei pentru un CHF. Ar fi un câştig de aproximativ 1.600 de lei pe lună. În fiecare lună. De asemenea, s-a câştigat şi suma plătită de către acesta în toată această perioadă scursă, rezultată din diferenţa de curs valutar şi dobânda legală aferentă, aproximativ 60.000 de lei. Rata clientului era de aproximativ 800 CHF”.

Chiar dacă ultimele decizii au fost favorabile clienţilor, băncile nu par să se teamă, pentru că hotărârile nu sunt definitive. Cea mai mare bancă din România şi una dintre instituţiile financiare cu cele mai multe procese deschise de clienţi, spune chiar că vrea să-i dea în judecată pe avocaţii care le fac promisiuni înşelătoare celor cu credite.

"Prin omisiune, clienţii sunt induşi în eroare - majoritatea proceselor au fost pierdute la instanţele de apel şi ICCJ, rata de succes a băncii fiind în jur de 80%", se arată în comunicatul BCR.

Etichete: bani , banca , imprumut , credite , rate , instanta , decizii , francul elvetian

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale