Gardurile electrice, posibilă soluție pentru a împiedica urșii să intre pe autostradă
Foto: Shutterstock
Autorităţile din Sibiu au discutat, luni, despre posibilitatea amplasării de garduri electrice pe porţiunile împădurite ale Autostrăzii A1, în zona Aciliu - Miercurea Ciuc, după ce doi urşi au ajuns pe şosea, fiind loviţi de maşini şi ucişi. Gardurile electrice nu sunt periculoase pentru animale, precizează autorităţile, care mai spun că vânătorii vor face goane pentru a împinge urşii spre zone mai înalte, potrivit News.ro.
Foto: Shutterstock
„Ca urmare a incidentelor petrecute în ultimele trei zile pe Autostrada A1, în zona Sălişte, în care doi urşi au pătruns pe carosabil şi au fost accidentaţi mortal de autovehicule, prefectul Adela Muntean a convocat, astăzi (luni - n.r.), o şedinţă de lucru cu toţi factorii implicaţi în gestionarea situaţiei”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Prefectura Sibiu.
Reprezentanţii Direcţiei Silvice, Secţiei Autostrăzi Sibiu, Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Comisariatului Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu, Poliţiei Judeţene, Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, ai fondurilor de Vânătoare Sălişte şi Apoldu, precum şi primarul oraşului Sălişte au analizat situaţia şi au convenit asupra măsurilor de urgenţă ce se impun.
Prefectul Adela Muntean a subliniat că este necesară îndepărtarea urşilor din apropierea autostrăzii, recomandând administratorilor fondurilor de vânătoare să intervină „cu celeritate”. Astfel, vânătorii vor face „goane de împingere” a urşilor spre zonele mai înalte.
Totodată, a fost analizată posibilitatea amplasării unor garduri electrice pe segmentele împădurite ale autostrăzii, în zona Aciliu - Miercurea Sibiului.
„Acestea nu sunt periculoase pentru animale şi reprezintă o soluţie eficientă de protecţie a urşilor, dar şi a oamenilor care circulă pe autostradă şi riscă să fie implicaţi în accidente rutiere, din cauza urşilor intraţi pe carosabil”, arată Prefectura Sibiu.
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov au anunţat, luni, că un urs a fost omorât într-un accident rutier care a avut loc pe Autostrada Sibiu - Orăştie, în apropierea tunelului din dreptul localităţii Săcel.
„Din fericire, nu au existat victime, doar pagube materiale. Leşul va ajunge la Direcţia Sanitar Veterinară şi o să notificăm Prefectura Sibiu pentru că deja vorbim de un fenomen, nu de incidenta izolate”, au precizat reprezentanţii DRDP Braşov.
Potrivit acestora, este al doilea incident de acest fel care s-a produs într-o săptămână, iar Prefectura Sibiu poate lua măsuri împreună cu asociaţiile de vânători, singurele care pot şi au obligaţia legală să controleze populaţiile de animale sălbatice.
„Din păcate, urşii nu sunt opriţi de garduri pentru că sunt foarte buni căţărători, deci este nevoie de alte măsuri”, au mai transmis reprezentanţii DRDP Braşov.
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Informaţii suplimentare
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului- Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile)- Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos)- Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează- A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului- Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web- Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share)- Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc)- Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează.- Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.