Sari la conținut

Generații întregi, înghesuite în locuinţe cât „cutiile de chibrituri”

Economiştii spun că s-a ajuns aici fie pentru că tinerii n-au siguranţa locului de muncă, şi deci nu iau credite imobiliare, fie pentru că le este comod se stea cu părinţii.

Mai mult, jumătate dintre familiile din România locuiesc într-o garsonieră sau o locuinţă cu două camere.

„Venitul e puţin, eu am 675, şi ea are 700, copilul nu primeşte alocaţie pentru că nu ştiu unde e ginerele”, a explicat o femeie.

Lipsa banilor, lipsa posibilităţilor financiare”, a motivat o tânără.

„Din comoditate stau, din comoditate, de ce să se ducă la casa lor să aibă grijă să facă mâncare, mai bine stau cu părinţii. Băiatul meu s-a căsătorit, s-a dus la casa lui, dar a stat şi el până la 20 şi ceva de ani”, a fost de părere o femeie.

Astfel într-un apartament de 44 de metri pătraţi, trăiesc între patru şi șase persoane. Situaţia este cu atât mai dificilă cu cât suprafaţa medie a unei locuinţe este la jumătate faţă de media europeană, chiar dacă e vorba de construcţii noi.

Apartamentele cu două camere sunt cele mai înghesuite. Astfel, 40 % dintre familiile formate din trei persoane stau într-un apartament cu două camere. De asemenea, 32 % dintre familiile formate din patru persoane, respectiv 20 % dintre familiile cu patru membri stau într-o locuință cu două camere. Mai mult, 20% din familiile cu șase membri locuiesc într-un apartament cu două camere.

Cele mai aglomerate apartamente sunt cele din cartierele Drumul Taberei sau Militari. Aici locuinţele sunt atât de mici, încât balcoanele nu au nici măcar 1 metru pătrat.

În tot acest timp, doar 15 % dintre locuinţe sunt construite după anul 2000, în condițiile în care cererea este de două ori mai mare decât numarul apartamentelor aflate acum în construcţie.

Principala explicaţie este preţul apartamentelor, considerat prea mare de mulţi dintre români.

Un proprietar îşi vindea casa, cu banii luaţi mai cumpăra şi copiilor un apartament, eventual proprietarul în vârstă îşi cumpără o garsonieră. Vedem în ziua de astăzi ce se întâmplă, deşi dobânzile sunt în scadere, condiţiile practic ar părea mai avantajoase, lumea nu se înghesuie să dea banii”, a subliniat analistul economic George Vulcănescu.

Românii îşi permit să cumpere apartamente aşa cum au fost construite în anii '70, la aceleaşi suprafeţe”, a adăugat analistul imobiliar Vlad Vlăsceanu.

În plus, o parte dintre locuinţe nu sunt doar neîncăpătoare, ci şi inconfortabile.

Studiul mai arată că o treime din gospodăriile din România n-au grup sanitar şi nici duş, o situaţie întâlnită chiar şi la periferia marilor oraşe.

Etichete: Eurostat , militari , drumul taberei , apartament cu doua camere

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale