Guvernul a alocat 250 milioane lei pentru a continua lucrările la noul sediul al Spitalui de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”

Data publicării:
spitatul dimitrie gerota
Actualul sediu al Spitalului MAI „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”. Inquam Photos / Octav Ganea

Guvernul a adoptat, în ședința de vineri, o ordonanță de urgență care asigură fondurile necesare pentru continuarea lucrărilor la noul sediu al Spitalului de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, unitate aflată în subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Valoarea totală a proiectului este de peste 2 miliarde de lei, din care o parte este acoperită prin fonduri nerambursabile din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar restul de 40% va fi acoperit prin alocarea sumei de 250 milioane lei din bugetul MAI.

Astfel, Executivul a adoptat ordonanța de urgență pentru asigurarea finanţării obiectivului de investiţii „Sediu nou pentru Spitalul de Urgență Prof. Dr. Dimitrie Gerota”.

Suma de 250 milioane lei din bugetul MAI provine din excedentul generat de activitatea proprie a ministerului, respectiv confecționarea și valorificarea plăcilor cu numere de înmatriculare reflectorizante, arată comunicatul de presă al Guvernului.

Citește și: Ministerul Sănătății a extins vaccinarea gratuită anti-HPV pentru fetele și băieții cu vârste între 11 și 26 de ani

Această soluție este necesară întrucât bugetul de stat poate acoperi, potrivit legislației în vigoare, doar 25% din contribuția națională, nu întreaga sumă necesară.

Contractul de finanțare pentru construirea noului sediu a fost semnat în ianuarie 2024, iar valoarea totală stabilită este de 2,04 miliarde lei.

Din această sumă, aproximativ 1,028 miliarde lei reprezintă valoarea eligibilă din PNRR, iar 816 milioane lei trebuie asigurată de beneficiar.

Spitalul „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” este o instituție publică finanțată integral din venituri proprii.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Christina Aguilera, seducătoare într-o rochie din piele cu un decolteu amețitor. Arată impecabil după ce a...
Film Now
Justin Theroux și Nicole Brydon Bloom au devenit părinți. „Suntem atât de fericiți”. Reacție dulce a fostei...
Adevarul
Decizie istorică a Înaltei Curți privind TVA. Explicațiile consultantului fiscal Gabriel Biriș
Newsweek
Ce bani iei în plus la pensie dacă ai muncit în grupa I sau grupa 2? Cu cât se reduce vârsta de pensionare?
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Creierul începe să se dezvolte diferit la fete şi la băieţi încă dinainte de naştere, au constatat oamenii de...
Digi Animal World
E o rasă adorată, dar controversată. Un veterinar susține că buldogul francez „ar trebui interzis”
Film Now
A murit Patrick Muldoon. Actorul cunoscut din „Days of Our Lives” și „Melrose Place” avea 57 de ani
UTV
Mihaela Rădulescu rupe tăcerea despre relația cu Felix Baumgartner în plin scandal cu familia lui. „Doi...