IAŞI. Telescaunul inaugurat în urmă cu cinci zile s-a defectat

Data publicării:
TELESCAUN

Cea mai mondernă zonă de agrement din Iaşi, parcul de la Ciric, a fost inaugurată în urmă cu o săptămână, chiar pe 1 Mai, iar panglica a fost tăiată de primarul Gheorghe Nichita. Investiţia de 12 milioane de euro a fost făcută cu bani europeni. Numai telescaunul a costat aproape 1,5 milioane euro.

Instalaţia a fost oprită însă după doar cinci zile, din cauza problemelor apărute la sistemul de frânare. Specialiştii care asigură mentenanţa nu au reuşit să repornească sistemul, aşa că au blocat accesul către telescaun.

Instalaţia provine din Austria şi este folosită în mai toate marile staţiuni. Eroarea apărută la sistemul de frânare a fost identificată de calculatoare.

Telescaunul parcurge o distanţă de 300 de metri şi face legătura între două străzi din Iaşi. Are 20 de scaune, iar capacitatea de transport este de peste 800 de persoane pe oră. Reprezentanţii primăriei promit că telescaunul va funcţiona în acest sfârşit de săptămână, când vor intra însă în vigoare şi tarifele pentru plimbare - 8 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri