IMPARȚIAL. Premianți la Gala Societății Civile. „Nu contează în ce cauză te implici, contează să faci ceva bine pentru cineva”

Data publicării:
gala

În urmă cu 11 ani, când a lansat Gala, ONG-urile aveau o conotație negativă – fundații înființate pentru a aduce în țară mașini, adopții de copii, spune Andrei Borțun, președintele Fundației Gala Societății Civile.

Dacă spunei că ești dintr-o fundație, erai mai degrabă în zona interlopă”, adaugă el.

În acel context, delegația CE în România dorea să finanțeze un program prin care să comunice, să arate românilor ce sunt cu adevărat ONG-urile. Andrei Borțun a depus un proiect, nu a fost selectat pentru finanțare, așa că a făcut prima Gală a Societății Civile cu mai mulți colegi și prieteni. În prezent, însă, evenimentul beneficiază de sprijinul Reprezentanței CE.

Chiar dacă acum, după 12 ani, ONG-urile nu mai sunt o necunoscută pentru cei mai mulți dintre români și tot mai mulți oameni se implică în a-i ajuta pe alții, mai sunt încă lucruri de făcut: „În primul rând vorbim despre promovarea acestor modele de succes care, de fapt, reprezină o dată pe an scena Galei Societății Civile”, spune el.

„Nu contează în ce cauză te implici, contează să faci ceva bine pentru cineva. Dacă faci ceva bine, ți se vor întâmpla lucruri bune. Este atât de simplu”, spune Amalia Năstase, ambasador al campaniei „Bun venit pe lume” a organizației Salvați Copiii. Acest ONG a primit, de altfel, marele premiu la Gala Societății Civile.

„Am pedalat șase săptămâni, 2000 de kilometri, o să continui să pedalez încă 5000 până în septembrie pentru a mapa, a vedea cu ochii mei condițiile în care stau oamenii fără lumină și mai ales în care învață copiii, pentru că mai sunt școli fără curent electric în România. Mai sunt multe de făcut în țara asta și poate cu lumina reulim să-i ajutăm”, spune Iulian Angheluță, coordonatorul campaniei Lumină pentru Ursici, prin intermediul căreia un sat izolat, fără curent electric, a fost dotat cu panouri solare.

Nu doar ONG-uri mari și cunoscute reușesc să schimbe lucruri. Au apărut și asociații de cartier, formate din oameni simpli – de la tineri la pensionari, care fac proiecte suficient de vizibile încât să fie premiate. Un astfel de exemplu este cel al Grupului de Inițiativă Civică Lacul Tei, care a reușit să convingă autoritățile să îmbunătățească situația parcului din cartier. Totuși, nu toată lumea se grăbește să facă voluntariat.

„Eu personal am vecine care nu fac nimic toată ziua, doar televizorul, coca cola și cafeaua. Și am încercat să le spun: De ce nu vii lângă mine? E, de ce sa vin? Este o foarte mare indiferență pentru tot ce este voluntar”, spune Marina Dragu, pensionară, reprezentanta Grupului de Inițiativă Civică Lacul Tei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri