Impozit pe nepăsare. Primarii marilor orașe vor să suprataxeze clădirile și terenurile neîngrijite

Data publicării:
impozit mai mare pe terenuri si cladiri neingrijite captura 26 08 2015

Fie că vorbim de clădiri monument în paragină sau de foste zone industriale, acum abandonate, nu există oraş din România care să nu aibă aşa ceva. În Oradea, fosta întreprindere Înfrățirea, clădirea fabricii de conserve Avântul ori cazarma husarilor sunt doar câteva dintre acestea.

„Este un loc care atrage mizeria și gunoaiele și sunt cetățeni care vin și își depozitează aici gunoaie de tot felul”. „Ar trebui făcut ceva, boschetarii dau foc, anul acesta au dat foc de 2-3 ori și au venit pompierii să stingă”, spun oamenii.

Ca să îi determine pe proprietari să îşi repare clădirile şi să cureţe terenurile, autorităţile le-au întins o mână de ajutor.

Anca Grama, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea: Să-i sprijinim pe partea de documentație, obținerea vizei, documentații pentru a fi valorificate. Pot fi transformate în parcuri industriale, în blocuri de locuințe, în zone cu sedii de instituții publice.

Dar nici această măsură şi nici măcar amenzile nu sunt convingătoare. Aşa că primarii marilor oraşe au venit cu o propunere.

Ilie Bolojan, președintele executiv al Asociației Municipiilor din România: Solicitarea Asociației Municipiilor din România este posibilitatea introducerii impozitului suplimentar în Codul fiscal a imobilelor neîngrijite.

Mai precis, proprietarii nepăsători ar putea plăti un impozit de cinci ori mai mare decât în prezent. Specialiştii sunt convinşi că în acest fel proprietarii sunt constrânşi să reabiliteze imobilele ori să vândă construcţiile şi terenurile.

Dacă va fi introdusă în viitorul Cod fiscal, măsura impozitării suplimentare pentru clădirile și terenurile neîngrijite ar putea intra în vigoare de la 1 ianuarie 2016.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri