Incendiu în Titan. Oamenii s-au întors să-şi recupereze bunurile, dar mulţi au plecat cu mâna goală

Data publicării:
INCENDIU 9

Oamenii s-au întors cu inima strânsă acasă. Au putut intra în locuinţe doar în prezenţa poliţiştilor. Iar şocul a fost mare. Un sfert din garsoniere au fost atât de afectate încât oamenii nu mai pot recupera nimic din ele, iar în alte 100 bălteşte apa.

- La mine am fost. Am fost, dar e inundat. Nu pot să iau nimic ce acolo, nici acte, nici nimic. Şi actele blocului sunt la mine, pe scara mea, sunt inundate.

- De la ce a pornit incendiul?

- Am înțeles că de la un apartament de la mansardă, un frigider, cablul de la un frigider.

- Cum arată?

- Ca după război, nu mai e nimic, tot făcut praf. De sus până jos. Aseară a venit un poliţai cu noi şi am zis lasă-mă să caut şi eu actele şi să văd ce mai pot să recuperez. Am luat aurul şi ceasul.

Cei care locuiau în garsonierele de la mansardă dau vina pe constructor. Oamenii susţin că, de-a lungul anilor, au reclamat mai multe nereguli, însă autorităţile nu i-au luat niciodată în seamă.

- Cei de la ISU au venit şi au văzut că nu avem a doua ieşire de siguranţă pentru că dezvoltatorul n-a făcut a doua ieşire, a mai vândut o cameră.

- De ce nu s-a luat nicio măsură?

- N-am avut electricitate. Am stat branşat la o vecină, nu ştiu cum a fost făcută acea lucrare.

Poliţiştii criminalişti şi reprezentanţii ISU trebuie să stabilească acum de la ce a pornit focul. Pe lista celor care vor fi chemaţi la audieri se află şi constructorul. Între timp, autorităţile au început să cureţe zona.

Toţi cei 400 de locatari ai blocului au fost evacuaţi, iar o parte dintre ei sunt cazaţi acum în locuinţele sociale ale primăriei sectorului 3. Autorităţile au anunţat că, timp de un an, familiile care au rămas fără case vor primi un ajutor de 1.000 de lei lunar, ca să achite chiria pentru o altă locuinţă.

Citiți și Anchetă după incendiul din cartierul Titan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri