Foto Incendiul de la centrul de colectare a deșeurilor din Covasna, stins după trei zile. Au ars peste 1.600 de metri pătrați

Data publicării:
incendiu depozit deseuri covasna
Foto: ISU Covasna / News.ro

Potrivit ISU Covasna, alarma a fost dată pe 16 august, în jurul orei 15:00, scrie News.ro. Pompierii au intervenit fără întrerupere, inclusiv pe timpul nopţii, până pe 18 august, în jurul orei 17:00, când incendiul a fost declarat lichidat.

„După trei zile de intervenţie, incendiul izbucnit la centrul de colectare a deşeurilor din localitatea Leţ a fost lichidat. Alarma a fost dată în data de 16 august, în jurul orei 15:00, iar intervenţia pompierilor s-a desfăşurat neîntrerupt, inclusiv pe timpul nopţilor, până în data de 18 august 2026, în jurul orei 17:00, când incendiul a fost declarat lichidat”, informează, miercuri, ISU Covasna.

Hala de sortare şi deşeurile au ars

În urma incendiului au ars hala de sortare, bunurile şi deşeurile depozitate în interior, precum şi deşeurile aflate pe platforma betonată din apropierea halei. O altă hală de depozitare a fost degradată.

Suprafaţa totală afectată de incendiu este de aproximativ 1.660 de metri pătraţi.

„Prin intervenţia pompierilor, a fost salvat un atelier auto aflat în imediata apropiere a zonei afectate, fiind împiedicată propagarea incendiului către acesta”, precizează ISU Covasna.

Obiectivul era asigurat şi deţinea autorizaţie de securitate la incendiu emisă de ISU Covasna.

Pompierii au lucrat zi şi noapte

Reprezentanţii ISU Covasna spun că intervenţia a fost una complexă şi de lungă durată, pompierii acţionând timp de trei zile pentru stingerea focarelor, îndepărtarea materialelor afectate şi prevenirea unei eventuale reaprinderi.

„Intervenţia a fost una complexă şi de lungă durată. Pompierii au acţionat timp de trei zile, zi şi noapte, pentru stingerea focarelor, îndepărtarea materialelor afectate şi prevenirea reaprinderii. Pe parcursul misiunii, au fost realizate schimburi succesive ale efectivelor, pentru asigurarea continuităţii intervenţiei”, afirmă reprezentanţii ISU Covasna.

incendiu depozit deseuri covasnan 2
Foto: ISU Covasna / News.ro

După retragerea forţelor şi mijloacelor ISU Covasna, la faţa locului au rămas, pentru supravegherea zonei, personalul operatorului economic şi o autospecială de stingere din cadrul SVSU Boroşneu Mare.

Cauza incendiului urmează să fie stabilită

Având în vedere amploarea incendiului şi complexitatea intervenţiei, cauza probabilă de producere a acestuia va fi stabilită de o comisie constituită la nivelul ISU Covasna pentru cercetarea şi stabilirea cauzei probabile de incendiu, în conformitate cu prevederile legale.

„Dincolo de autospeciale, cifre şi ore de intervenţie, în spatele acestei misiuni au fost oameni care au muncit împreună, în condiţii dificile, cu responsabilitate şi profesionalism. Vă mulţumim tuturor pentru efort, sprijin şi pentru munca în echipă!”, au transmis reprezentanţii ISU Covasna.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Retailerul danez cu prețuri mici intră în România. Primele două magazine se deschid la București și Timișoara
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Migrația păsărilor, în pericol din cauza vremii extreme. Ce se întâmplă cu berzele și pelicanii
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță