Începe reamenajarea celui mai periculos drum al României. Lucrările pe DN1 vor dura doi ani

Data publicării:
DN1 cropped-MFAX

Două accidente au avut loc într-o singură zi pe DN1, în zona localităţii Ciolpani.

Doar anul trecut, pe DN1 au avut loc 276 de accidente soldate cu 98 de morţi şi 250 de răniţi grav. Între timp, un proiect care ar reduce numărul punctelor negre de pe DN1 stă de câţiva ani în sertarele Companiei de Drumuri

Dacă separatoarele de sens ar fi fost puse mai demult, tragedia de acum o lună, când un tânăr a intrat cu maşina pe contrasens şi a ucis 5 persoane, nu ar fi avut loc.

Potrivit proiectului, sensuri giratorii ar urma să fie construite şi la Bărcăneşti, Sinaia şi Comarnic. În plus, se vor crea refugii pentru trecerile de pietoni şi se va instala parapet de beton pe încă 28 de kilometri. Astfel de protecţii vor fi instalate şi pe şoselele care leagă Capitala de Suceava, Constanţa sau Timişoara.

Cum Compania de Drumuri nu are bani pentru toate acestea, finanţarea ar urma să fie asigurată din fonduri europene. Lucrările ar putea demara în martie anul viitor şi vor dura doi ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri