Sari la conținut

INS: 5 pensionari la 10 salariați în București. Care este raportul în Teleorman

Numărul pensionarilor înregistraţi în România se situa la 5,229 milioane, în T4 din 2017, în creştere cu 5.000 de persoane faţă de trimestrul anterior, raportul dintre această categorie şi numărul de salariaţi fiind de 9 la 10, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate miercuri.

pensionari

Foto: Agerpres

Conform statisticii, în perioada de referinţă, pensia medie lunară a fost de 1.132 lei, mai mare cu 2,4%, în timp ce pensia medie de asigurări sociale de stat s-a ridicat la valoarea de 1.071 lei. Raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 52,5%, comparativ cu 55,3% înregistrat T3 din 2017.

Totodată, în T4 din 2017, indicele pensiei medii reale, calculat ca raport între indicele pensiei nominale pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum a fost de 100%.

Potrivit sursei citate, raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 9 la 10, acesta prezentând variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 5 pensionari la 10 salariaţi în Municipiul Bucureşti, la 17 pensionari la 10 salariaţi, în judeţul Teleorman.

De asemenea, pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 502 de lei (860 lei în judeţul Botoşani, faţă de 1.362 lei în Capitală).

Ponderea cea mai mare în numărul total de pensionari este deţinută de către pensionarii de asigurări sociale (99,9%), iar pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 89,7% în totalul celor de asigurări sociale.

Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (76,3%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale, în timp ce pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii anticipată şi anticipată parţial au reprezentat 2%.

Datele INS relevă că numărul total al beneficiarilor prevederilor ordonanţei privind instituirea pensiei sociale minim garantate (actual - indemnizaţie socială), în trimestrul IV 2017, a fost de 812.800 de persoane, din care: 659.100 de persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat (14,1% din totalul acestei categorii), 152.100 de persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori (42,2% din totalul acestora) şi 1.600 de persoane din sistemul militar (1% din totalul categoriei).

Sursa: Agerpres

Etichete: angajati , pensionari , salariati , social , raport pensionari salariati

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale