INS: Salariul mediu net în România a crescut, în martie, cu 101 lei, până la 2.051 lei

Data publicării:
lei bancnote bani -agerpres - 17 august 2015

 

FOTO: Agerpres

La nivelul câștigului salarial brut, acesta s-a situat în martie la 2.829 de lei, mai mare cu 5,1% față de luna februarie 2016.

Potrivit datelor INS, comparativ cu luna martie a anului precedent, câștigul salarial mediu nominal net a crescut cu 12,1%, iar indicele câștigului salarial real față de aceeași perioadă a anului precedent a fost de 115,5%. 

De asemenea, indicele câștigului salarial real a fost de 105,1% pentru luna martie 2016 față de luna precedentă, în timp ce față de luna octombrie 1990, indicele câștigului salarial real a fost de 156,1%, cu 7,5 puncte procentuale mai mare față de cel înregistrat în luna februarie 2016.

În ceea ce privește câștigul salarial mediu nominal net, pe activități, cele mai mari valori s-au înregistrat în sectorul economic. Nivelul câștigului salarial mediu net a fost mai mare în martie decât în luna precedentă, ca urmare a acordării primelor ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, pentru performanțe deosebite ori pentru sărbătorile de Paște), drepturilor în natură și ajutoarelor bănești, plății sumelor din profitul net și din alte fonduri (inclusiv tichete de masă și tichete cadou).

De asemenea, câștigurile salariale medii nete din luna martie au fost mai mari comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producții ori încasărilor mai mari (funcție de contracte/proiecte).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Adda, imagini rare de la începutul relației cu soțul ei. Cum a început povestea lor de iubire și de ce s-au...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
„Un bacalaureat de mântuială". O profesoară cu zeci de ani la catedră acuză că examenul a fost simplificat...
Newsweek
Ministrul Muncii anunță că sistemul de pensie este în pericol. Crește vârsta de pensionare sau scad pensiile?
Digi FM
Ce băiat mare au Adrian Enache și Iuliana Marciuc! David a terminat anul doi de facultate în Olanda și vine...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Hugh Jackman, criticat dur de fani după ce a făcut publică o fotografie în care apare alături de Sutton...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme