Înscrieri online pentru vizita Papei Francisc la București

Data publicării:
papa francisc

Cine vrea să asiste la slujba oficiată în luna mai de Papa Francisc la Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti trebuie să fie prieten cu Internetul. Credincioşii trebuie să se înscrie până pe 30 de aprilie pe un site special creat de Arhiepiscopia Romano-Catolică: http://inscrieri.papalabucuresti.ro/.

După înregistrare, doritorii vor primi un e-mail de confirmare şi detalii despre zona în care au voie să stea. În Catedrală vor fi aproape o mie de credincioşi, iar cei care nu vor încăpea înăuntru vor sta pe străzile din jur şi vor urmări slujba pe monitoare. La final, Sfântul Părinte va trece cu papamobilul prin zonă şi va saluta pelerinii.

Există şi varianta înscrierilor offline, în apropierea Catedralei.

„Singura limită e cea fizică, geografică, pentru că spaţiul din Catedrală este foarte limitat, dar de asemenea, ţinând cont că foarte multe persoane vor dori să participe, şi spaţiul de pe străzile din jurul Catedralei va permite un tot de persoane, nu mai mult. (Cum vor fi selectaţi?) Ei vor fi primiţi toţi, nimeni nu va fi exclus. Vom extinde cât vom putea”, promite Francisc Doboș, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice din România. El a furnizat și niște cifre: sunt peste 60 de mii de credincioși romano-catolici şi până în 10 mii de greco-catolici, deci aproape 70 de mii de catolici în sudul României, plus alte persoane care vor veni din alte părți.

Programul Papei Francisc în România

Papa Francisc va avea un program foarte încărcat în vizita pe care o va face în România între 31 mai şi 2 iunie. Doar în prima zi, Suveranul Pontif se va vedea de două ori cu preşedintele Klaus Iohannis, va avea o întâlnire cu premierul şi alta cu membrii corpului diplomatic. Va merge la Patriarhie, pentru o întrevedere cu Patriarhul Daniel, şi va oficia liturghia la Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti.

31 mai
11:30 - Aterizare pe Aeroportul Henri Coandă
12:00 - Ceremonia oficială de primire, Palatul Cotroceni
13:00 - Întâlnire cu autoritățile, societatea civilă și corpul diplomatic, Palatul Cotroceni
15:45 - Întâlnire privată cu Patriarhul Daniel, Palatul Patriarhiei

1 iunie
11:20 - Sosire la Sanctuarul marian din Șumuleu-Ciuc
11:45 - Liturghie, Sanctuarul marian din Șumuleu-Ciuc
17:25 - Vizită la Catedrala „Sfânta Maria Regină" din Iași

2 iunie
10:35 - Sosire la Câmpia Libertății din Blaj
10:45 - Liturghie, Câmpia Libertății din Blaj
15:40 - Întâlnire cu comunitatea romă din Blaj
17:00 - Sosirea la Aeroportul Internațional din Sibiu
17:20 - Ceremonia oficială a plecării.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...