Inundații în Galați | Salvați, dar abandonați

Data actualizării: Data publicării:
inundatii 2

Ultimul bilanţ al inundaţiilor din judeţul Galaţi arată că situaţia este mult mai gravă decât se ştia până acum. Sunt 1.300 de oameni evacuaţi, iar autorităţile au spart un dig pentru a debloca un drum naţional acoperit de apă. Între timp, sinistraţii se plâng că au fost salvaţi, dar abandonaţi. Oamenii spun că nu au primit nici măcar o sticlă de apă de la autorităţi şi reclamă intervenţia târzie a salvatorilor. O reacţie dură vine însă de la şeful statului: "Suntem ţara care tot timpul este luată prin surprindere", spune Klaus Iohannis.

Oamenii din Cuza Vodă se plâng că au fost ajutaţi să iasă din case, dar abandonaţi. Primarul are o explicaţie. Susţine că în loc să-i ajute pe oameni trebuie să dea explicaţii mai marilor săi.

Dănuț Codrescu, primar Cuza Vodă: „Când eram cu apa aici, mă sunau telefoanele să le raportez, ce să le raportez, când eu deja număr oamenii, verific, scot oamenii în spate. Noi avem treabă în teren... eram chemați, că vine domnu prefect, că vine domnu cutare, că ne sună domnu cutare, totdeauna hârtii, hârtii, hârtii.”

Emil Dragomir, primar Slobozia Conachi: „Din păcate e cam greu cu rezerva de stat, dar avem promisiuni că se va rezolva și vom fi ajutați.”

Petrica Pațilea, purtător de cuvânt Prefectura Galați: „Nu am avut situația transmisă de la comune, deci primarii și comitetele locale pentru situații de urgență trebuiau să facă o evaluare cât mai clară, în măsura în care era posibil, a situației și a necesităților, și să o transmită. Așa încât să se ia o hotărâre aici și să solicităm mai departe.”

Sinistrații reclamă şi modul în care au intervenit autorităţile.

Sinistrat: “Noaptea a plouat, inudațiile s-au produs și până atunci nu s-a făcut nicio mișcare, la ora 9 am văzut prima mașină cu pompieri. În afară de armată și televiziune n-am văzut nimic.”

Vasile Onu, comandant ISU Galați: „Prima intervenție în cadrul fiecărui comitet local o face primarul cu serviciul voluntar pentru situații de urgenă.”

Nici preşedintele Klaus Iohannis nu e mulţumit de cum s-a intervenit. Şeful statului susţine că la noi salvatorii ajung în urma jurnaliştilor.”

Klaus Iohannis: “Noi suntem țara care tot timpul este luata prin surprindere. Inundatiile ne iau prin suprirndere. Sigur nimeni nu poate să prevină ploaia, dar putem să construim un baraj și putem să decolmatăm albiile. Aproape invariabil prima ninsoare ne ia prin surprindere cu toate că știm că de regulă vine iarna și putem să angajăm firme care să se ocupe de dezăpezire în timp util, doar că n-o facem. Abordarea autorităților a fost așa cum o știm, una reactivă. După ce s-a întâmplat dezastrul, autoritățile au mers acolo, au fost anunțați, sute de familii au fost evacuate. Se putea și altfel? Probabil se putea.”

Premierul Dacian Cioloş spune însă că există proceduri pentru astfel de situaţii, dar e nevoie şi de exerciţii pentru scurtarea timpilor de intervenţie.

Dacian Cioloş, premierul României: „Avem oameni buni la ISU, câteodată se aşteaptă totdeauna ordine de sus pentru a interveni. Odata ce dispozitivul este pus în practică, lucrurile merg.”

1.270 de oameni au fost evacuaţi. Cei mai mulţi dorm la rude sau s-au întors în casele inundate. 44 sunt cazaţi în sălile de sport.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...