Lege reîntoarsă în Parlament: Funcționarii publici să lucreze și peste vârsta de pensionare

Data publicării:
angajati birou calculatoare shutterstock_284519087

Funcţionarii publici ar putea avea posibilitatea de a lucra, la cerere, după împlinirea vârstei de pensionare şi a stagiului minim de cotizare, timp de maximum trei ani, se arată într-un proiect de act normativ care tot este oprit pentru reexaminare, deși a trecut deja de trei ori prin Parlament.

angajati birou calculatoare shutterstock_284519087
FOTO: Shutterstock

Concret, documentul trebuie să treacă și a patra oară de senatori și deputați ca să se poată aplica, după ce a fost întors de două ori de Curtea Constituțională și o dată de șeful statului, scrie avocatnet.ro.

Conform documentului, atunci când împlinesc vârsta standard de pensionare şi îndeplinesc stagiul minim de cotizare, funcţionarii publici vor putea să ceară menţinerea în activitate.

Solicitarea va trebui formulată cu două luni înainte de îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de vârstă standard de pensionare şi de stagiu minim de cotizare.

În prezent, Statutul funcţionarilor publici dispune că raportul de serviciu încetează automat atunci când persoana vizată îndeplineşte, în mod cumulativ, condiţiile de vârstă standard de pensionare şi de stagiu minim de cotizare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Ea e tânăra devenită virală pe TikTok după ce a început să poarte un porumbel în geantă: „L-am domesticit, îl...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Dua Lipa și logodnicul, hărțuiți de paparazzi. Momente tensionate în Paris: "Nu ne mai urmăriți!"
Film Now
Suma donată de Steven Spielberg pentru a ajuta familia lui James Van Der Beek. Actorul era tatăl a șase copii
Adevarul
Ce înseamnă „recesiunea tehnică” și de ce România nu resimte încă o criză ca în 2009-2010. Explicațiile...
Newsweek
Un document ignorat de mulți pensionari ar putea să le permită să iasă mai devreme la pensie. Cum arată?
Digi FM
Alex Bogdan și Cătălina Mihai, dezvăluiri fără filtre: „Ne-am cunoscut direct în pielea goală!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Riscul de Alzheimer, redus cu aproape 40% printr-un obicei simplu practicat toată viața
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Cum îl schimbase boala pe James Van Der Beek. Regretatul actor, declarații sfâșietoare cu un an înainte de...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online