Sari la conținut
News Alert

Lucrări la cele mai importante stații de metrou. Ce intrări sunt închise începând de astăzi

Metrorex face lucrări de modernizare a instalaţiilor de taxare din cele mai importante stații de metrou din București. Printre acestea – Piața Unirii, Piața Victoriei și Eroilor. 

 

Este vorba despre 21 de puncte de acces din 11 staţii. Lucrările se vor desfășura în perioada 19 iulie - 29 august, potrivit unui comunicat al Metrorex. Niciuna dintre stațiile importante nu va fi închisă în totalitate. Punctele de acces vor fi închise și modernizate pe rând.

Până la acest moment au fost finalizate lucrările de modernizare la 42 de puncte de acces din 20 de staţii.

RATB a înființat nouă linii navetă de autobuze pentru a asigura transportul bucureştenilor de la staţiile de metrou care urmează să fie închise de către Metrorex la cele învecinate de pe aceeaşi magistrală de metrou.

La stațiile modernizate sau în curs de modernizare s-au format cozi uriașe.

În această dimineață, la Piața Unirii a fost haos. Un telespectator spune că i-a luat 20 de minute să traverseze pasajul dintre cele două stații de la Unirii, iar mulți călători au preferat să traverseze pe la suprafață pentru a ajunge de la o magistrală la alta.

Aseară, la stația Pipera, abia redeschisă după modernizare, coada ajungea până afară, pentru că turnicheții noi se deschid mai încet decât cei vechi, iar mulți călători au fost derutați de noul sistem, deoarece cartela se introduce invers decât arată indicațiile de pe ea.

Calendarul lucrărilor anunțate de Metrorex:

Staţia Piaţa Unirii 1

· 19.07 – 25.07.2017: Accesul dinspre Splaiul Independenţei şi Bulevardul Unirii.

Accesul dinspre Parcul Unirii (lift).

· 26.07 – 01.08.2017: Accesul dinspre Bulevardul Dimitrie Cantemir şi Splaiul Independenţei.

Accesul dinspre Splaiul Unirii.

Staţia Eroii Revoluţiei

· 19.07 – 25.07.2017: Accesul dinspre Şoseaua Giurgiului şi Şoseaua Oteniţei.

· 26.07 – 01.08.2017:Accesul dinspre Calea Şerban Vodă şi Şoseaua Viilor.

Staţia Păcii

· 19.07 – 25.07.2017: Accesul dinspre Bulevardul Iuliu Maniu (spre autostrada A1).

· 26.07 – 01.08.2017: Accesul dinspre Bulevardul Iuliu Maniu şi Strada Valea Cascadelor.

Staţia Obor

· 02.08 – 08.08.2017: Accesul dinspre Şoseaua Mihai Bravu şi Şoseaua Colentina.

Accesul dinspre Şoseaua Mihai Bravu şi Calea Moşilor.

· 09.08 – 16.08.2017: Accesul dinspre Şoseaua Ştefan cel Mare şi Şoseaua Colentina.

Accesul dinspre Şoseaua Ştefan cel Mare şi Calea Moşilor.

Staţia Piaţa Victoriei 2

· 05.08–08.08.2017: Accesul dinspre Bulevardul Lascăr Catargiu şi Bulevardul Iancu de Hunedoara.

Accesul dinspre Bulevardul Lascăr Catargiu şi Calea Victoriei.

Staţia Piaţa Sudului

· 02.08–08.08.2017: Accesul dinspre Şoseaua Berceni şi Strada Niţu Vasile.

· 09.08–16.08.2017: Accesul dinspre Şoseaua Berceni şi Şoseaua Olteniţei.

Staţia Piaţa Unirii 2

· 02.08–08.08.2017: Accesul dinspre Bulevardul Ion C. Brătianu şi Bulevardul Corneliu Coposu.

Accesul dinspre Magazinul Unirea.

· 09.08–16.08.2017: Accesul dinspre Strada Halelor şi Bulevardul Ion C. Brătianu.

Accesul dinspre Parcul Unirii (lift).

Staţia Eroilor

· 16.08 – 22.08.2017: Accesul dinspre Splaiul Independenţei şi Bulevardul Eroilor (Spitalul Universitar).

· 23.08 – 29.08.2017: Accesul dinspre Splaiul Independenţei, Bulevardul Eroii Sanitari şi Piaţa Operei.

Staţia Politehnica

· 16.08 – 22.08.2017: Accesul dinspre intersecţia Bulevardului Iuliu Maniu cu Bulevardul General Vasile Milea;

· 23.08 – 29.08.2017: Accesul spre parcul Grozăveşti;

Accesul dinspre Bulevardul Iuliu Maniu (spre oraş).

Staţia Preciziei

· 16.08 – 22.08.2017: Accesul dinspre Bulevardul Preciziei (spre depou);

· 23.08 – 29.08.2017: Accesul dinspre Bulevardul Preciziei (spre oraş).

Staţia Gorjului

· 16.08 – 22.08.2017: Accesul dinspre intersecţia Bulevardului Iuliu Maniu cu Strada Dezrobirii (acces piaţă);

· 23.08 – 29.08.2017: Accesul dinspre Bulevardul Iuliu Maniu şi Strada Cetatea de Baltă (acces pe partea cu piaţa, spre Lujerului);

Accesul dinspre Bulevardul Iuliu Maniu şi Strada Moineşti (acces vizavi piaţă).

Etichete: lucrari metrou , lucrari Eroilor , lucrari metrou bucuresti , lucrari acces metrou , lucrari piata unirii , lucrari piata victoriei

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale