Mai mulţi bani pentru Prima Casă. Guvernul a suplimentat fondurile cu 200 milioane de lei

Data publicării:
blocuri

Din cele 14 bănci care dau credite prin programul Prima Casă anul acesta, trei dintre ele au reuşit să primească fiecare alocări suplimentare de peste 40 de milioane de lei drept garanţii din partea statului. Este vorba despre Banca Transilvania, BRD şi BCR.

Bancherii spun că suplimentarea fondurilor este binevenită, în condiţiile în care fondurile alocate iniţial pentru anul acesta s-au epuizat încă din toamnă, iar mii de clienţi au rămas pe listele de aşteptare.

Vom mai avea credite garantate sau nu? Da! pentru că există cerere de locuinţe”, spune Dana Demetrian, vicepreşedintele unei bănci comerciale.

Răspunsul băncii vine după ce discuţiile despre legea dării în plată, întoarsă recent în Parlament pentru a fi dezbătută, au ridicat semne de întrebare cu privire la continuarea programului Prima Casă. Aplicarea legii în forma votată iniţial de parlamentari ar fi însemnat sfârşitul programului, afirmau specialiştii de la Banca Naţională.

Despre creditul Prima Casă - nu va mai exista din prima secundă din cauză că nu va putea să fie executată garanţia statului”, spunea Eugen Rădulescu, director în cadrul BNR.

Un alt avertisment de la Banca Naţională: bancherii vor limita creditarea drastic şi vor acorda împrumuturi ipotecare cu un avans de până la 50 la sută, dacă legea dării în plată nu este modificată. Unii bancheri spun însă că, indiferent de reglementările viitoare, este în interesul lor să continue să dea credite.

Ne gândim la mult mai multe lucruri decât la avans, ne uităm la o informaţie de rating, ne adresăm tinerilor de la început astfel încât să aibă o istorie de creditare”, spune Dana Demetrian, vicepreşedintele unei bănci comerciale.

Suplimentarea garanţiilor pentru programul Prima Casă de anul acesta va permite bancherilor să dea credite cu o valoare totală de 400 de milioane de lei.

Banii ar ajunge pentru circa 2.400 de credite, dacă luăm în calcul un credit mediu de 37.000 de euro. Programul va continua şi în 2016, dar plafonul garanţiilor de stat este stabilit la 1,5 miliarde de lei, de aproape două ori mai mic faţă de cel de anul acesta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate