Mâncare cumpărată doar pentru a fi aruncată. De ce se comportă românii așa

Data actualizării: Data publicării:
mancare multa pe masa de revelion shutterstock_96047654

Vrem mese cât mai îmbelşugate de sărbători şi, pentru asta, cumpărăm de multe ori în exces. Punem mai mult preţ pe felul în care ne prezentăm în faţa musafirilor decât pe faptul că după ce se încheie perioada sărbătorilor, aruncăm la gunoi kilograme de mâncare. Când vine vorba despre risipa aliementară, România ocupă locul 9 în Uniunea Europeană. O asociaţie din Cluj încurajează oamenii să doneze mâncarea la banca de alimente, pentru cei nevoiaşi.

După ce au cumpărat zeci de kilograme de mâncare pentru mesele îmbelşugate de sărbători, românii fac bilanţul.

Femeie: Foarte multă mâncare... Aşa rămâne de obicei.
Reporter: De ce credeţi că se întâmplă asta?
Femeie: Din tendinţa noastră de a avea mese bogate.
Reporter: Şi ce aţi făcut cu ea?
Femeie: Din păcate am aruncat-o...

Femeie: Am cumpărat destul de multă. Am avut musafiri, neamuri, prieteni, am avut o masă mare de vreo 18 persoane. A rămas salata boeuf, piftie...

Femeie: Este o lipsă de respect şi faţă de bani şi faţă de cei care nu au ce mânca.

Gelu Duminică, sociolog: Întotdeauna abundența mesei a dus cu gândul la prosperitate. Ai. Capital social se numeşte în sociologie, și nu contează că arunci jumătate din ceea ce ai. Lumea trebuie să vadă, e un rod al educaţiei precare economice şi al fustrărilor, pe care le aveam mulţi dintre noi din perioadele în care căutam dar nu găseam, sau găseam dar nu ne permiteam.

O asociație din Cluj-Napoca se luptă cu risipa de mâncare şi îi încurajează pe oameni să doneze alimentele rămase în plus. Aşa a procedat şi o brutărie din comuna Florești. Produsele vor merge către cantinele sociale din Cluj-Napoca.

Elena Giurgiu, voluntar Asociația Cristiana: E de mare ajutor, pentru că în Centrul de zi avem, în mod normal, în fiecare zi, poate între 15-20 de beneficiari. Unii locuiesc la adăpostul de noapte, alții care pe unde pot.

De sărbători, avem tendința să cumpărăm de patru ori mai multă mâncare decât e nevoie.

Camelia Gui, reprezentant Food Waste Combat: Din orice sursă de unde vă procurați cumpărăturile, încercați să mergeți cu o listă și să nu luați lucrurile așa din senin. Încercați să porționați mult mai bine ceea ce urmează să gătiți, ca atunci să cumpărtați cantități mai adecvate.

În medie, un român aruncă la coșul de gunoi între 9 și 13 kilograme de mâncare, pe lună. Iar când vine vorba de reciclarea deşeurilor, România este la coada Uniunii Europene, alături de Malta, Grecia şi Cipru.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri