Maratonul copiilor, o acțiune umanitară pentru combaterea mortalității infantile

Data publicării:
maraton

Startul Maratonului de la Bucureşti l-au dat câţiva sportivi de performanţă, alături de membri ai organizaţiei Salvaţi Copiii. Ca să-i încurajeze pe cei mici, ei au parcurs primii 200 de metri.

Avem nevoie de astfel de evenimente pentru că sunt foarte mulţi copii, oameni care au nevoie de ajutor şi mai ales copii”, spune fostul fotbalist miodrag Belodedici.

„E important pentru copii, e important să facă mişcare, e important să avem grijă de sănătatea noastră”, a declarat, la rândul său, sportiva Monica Roșu.

Împărţiţi în şase echipe, cei peste 200 de participanţi au preluat ştafeta şi au alergat pentru aceeaşi cauză.

Maria este unul dintre cei care au participat la maratonul de anul trecut. Pasionată de sport, ea s-a înscris şi acum.

„Nu e prima oară când alerg pentru un scop umanitar, am mai alergat şi de fiecare dată sunt fericită s-o fac”, spune Maria Dima, sportivă la Clubul Steaua.

Prin programele sale, Organizaţia Salvaţi Copiii sprijina copiii din familii sărace şi luptă împotriva mortalităţii infantile în România.

„Anul trecut am reușit prin fondurile strânse, inclusiv de copii, să dotăm 15 maternități din țară. Una din cauzele principale ale mortalității infantile o constituie nașterea prematură”, arată Gabriela Alexandrescu, preşedintele Organizaţiei „Salvaţi Copiii”.

1.800 de copii din România au murit anul trecut, în primul an de viaţă, din cauza sărăciei şi a lipsei de asistenţă medicală. La nivel global, la fiecare 5 secunde un copil moare din aceleaşi cauze.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri