Mariana Câmpeanu, despre umilirea persoanelor cu handicap: Am demarat un control în toată țara

Data publicării:
handicap

Ministrul Muncii Mariana Câmpeanu a anunţat finalizarea controlului făcut la comisia de evaluare a persoanelor cu handicap din Ploieşti. Cu toate că au fost constatate mai multe nereguli, ministerul nu poate dispune nicio măsură, deoarece comisiile sunt în subordinea autorităţilor locale.  

Actualizare: Ministrul Muncii a afirmat astăzi într-o conferință de presă că sistemul este închistat și numai datorită amplorii date de mass media fenomenului „acest sistem se va mișca mai repede decât era planificat să o facă”. În plus, a anunțat că se vor efectua controale la toate Direcțiile de de Asistență Socială din toată țara.

„Vă spunem că nu avem bani, că acesta este bugetul, că nu avem personal suficient. Că nu avem specialiști, că nu avem asistenți sociali, toate astea le știm, dar în același timp cred că toate aceste motive reale nu ne dau voie să nu mai fim oameni. Nu ne dă voie nimeni să nu folosim toate instrumentele pe care ni le dă legea ca să ne facem datoria fără să plimbăm oamenii pe drumuri, indiferent că nu există mijloace de transport, totuși nimeni nu ne dă voie să aducem în fața comisiei o persoană netransportabilă”, a declarat Marian Câmpeanu.

Ministrul a amintit de modificarea legii de anul trecut, prin care se stipulează că persoanele cu afecțiuni ireversibile să primească certificat de handicap permanent și să nu mai fie chemate niciodată la comisie.

Ministrul a mai spus că are impresia că cele două comisii - de evaluări și de eliberare a certificatelor - făceau același lucru și plimbau oamenii pe la fiecare comisie.

„Este impresia mea, nu a rezultat din procesul verbal”, a menționat Câmpeanu.

Controale în toată țara

„Nu m-am oprit la Prahova, deja am demarat un control fulger la toate Direcțiile, în toată țara. Deși sunt convinsă că așteptați ceva sânge pe pereți, nu este cazul. Am descoperit lucruri care nu diferă foarte mult de raportarea preliminară”, a spus Mariana Câmpeanu.

„Faptul că o persoană netransportabilă nu este evaluată la domiciliu și de multe ori evaluarea se face numai pe bază de dosar, pare un lucru pozitiv – spui că nu mai transporți persoana, dar evaluarea la domiciliu este complexă, nu se duce să constate că persoana nu mai are un membru. Este foarte grav că acest evaluări nu se fac la domiciliul persoanei”, a mai spus ministrul.

Măsurile anunțate de ministrul Muncii sunt obținerea avizului din partea ministerului Muncii în termen maximum 7 zile, respectarea imediată a prevederilor legale în ceea ce privește cine și ce evaluare face între cele două comisii și crearea unor echipe mobile care să facă o evaluară complexă la domiciuliu celui nedeplasabil.

Anchetă fără sancțiuni 

„Am recomandat Consiliului Judeţean să identifice persoanele vinovate şi să dispună măsuri de sancţionare şi să treacă la reorganizarea activității acestei instituţii. Nimeni nu poate să ceară să încalc legea. Nu am nicio atribuţie în activitatea unei instituții să mă duc să spun: dă-l pe ăla afară, sancţionează-l 3 luni”, a mai spus Mariana Câmpeanu.

Mai mulți oameni, cu diferite handicapuri, au fost nevoiţi să urce treptele institutiei cu ajutorul mâinilor, pentru că nu existau rampe pentru cărucioarele rulante.

Alte persoane, venite să-şi depună dosarele de handicap, au leşinat la coada formată la comisiile de evaluare.

În mai puțin de o oră, Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, va prezenta concluziile şi măsurile dispuse în urma controlului efectuat la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova, într-o conferinţă de presă la sediul ministerului.

Săptămâna trecută, două bătrâne în vârstă de 82 şi 74 de ani care au mers, marţi, la Direcţia de Asistenţă Socială Prahova pentru depunerea dosarului de handicap au fost transportate la spital după ce una dintre ele a leşinat la coadă, iar cealaltă a căzut pe scările instituţiei, suferind un traumatism cranian.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate