Marile orașe, invadate de cerșetori

Data publicării:
cersetor

- Un leu.

- Nu am. Nu am. Dar de ce cerşeşti? Nu ai de muncă?

- Nu am deloc.

- Şi nu găseşti nimic de muncă?

- Nu găsesc deloc deloc.

Astfel de scene sunt frecvente la semafoarele din centrul Constanţei. În special vara. Românii recunosc că le oferă bani.

Îi mai ajut aşa, din când în când. Pentru că mi-e milă de ei, pur şi simplu,” spune o constănțeancă.

„Dacă le dau, le dau o pâinică dacă am, dacă nu am, nu le mai dau deloc. Nu au case, nu au unde să muncească în primul rând,” zice o bătrână.

Cei mai mulţi dintre ei, spun poliţiştii, sunt minori.

„Legea prevede sancţionarea părinţilor pentru nesupraveghere sau în situaţia în care se dovedeşte că acesta a fost pus de către părinte să Cerşească, se aplică sancţiuni,” explică Ionuţ Dumitru, şef Serviciul Rutier Poliţia Locală Constanţa.

Amenzile sunt cuprinse între 100 şi 500 de lei, însă oricum nimeni nu le plăteşte.

La Timişoara, de pildă, sunt oameni care bat kilometri întregi doar ca să ajungă să cerșească pe o stradă din centrul oraşului. Se feresc doar de zonele pietonale, pentru că acolo patrulează poliția, așa că atunci când găsesc un loc bun de cerșit duc adevărate bătălii ca să își apere teritoriul.

Oamenii legii spun că cerșetorii aleg intersecțiile și bulevardele aglomerate din Timișoara și că de cele mai multe ori se prefac că au un handicap ca să îi impresioneze pe trecători.

Oamenii spun că mizeria pe care o lasă în urmă deranjează uneori mai mult decât prezenţa lor.

Timișoara să fie curată, nu mai vrem cerșetori și nici boschetari, că eu vin noaptea de la servici și mi-e frică, trebuie să se trezească soțul să vină după mine că vin noaptea la ora 1 și e plin de boschetari și de cerșetori,” spune o timișoreancă.

Anul trecut poliţiştii din Timişoara au identificat aproape 2.200 de cerşetori pe străzi, însă mai puţin de 10% dintre aceştia au şi achitat amenzile.

Și vin tot mai mulți din alte orașe ale țării, vin pe raza municipiului Timișoara vin pentru că știu că aici primesc sume mari de bani, au fost depistate persoane și cu sume de ordinul miilor asupra lor,” declară Dana Seracin, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Timișoara.

La Deva oamenii străzii beau spirt, vorbesc tare și îi deranjează pe cei care vin să se plimbe sau să se răcorească la fântâna muzicală din centru. Unii dintre ei nu au deloc acte de identitate. Cu toții însă au adunat zeci de amenzi care nu îi sperie și nici nu îi conving să se mute în altă parte.

Stau de obicei în canalele din zona Casei de Cultură sau în apropierea gării. Cum vine însă căldura, se mută în centrul orașului. Aici au toate facilitățile: apa din fântâna muzicală, băncile sau umbra copacilor.

Nimănui nu îi place să îi vadă, mai ales când încep să urle și să facă circ. Este foarte deranjant,” spune un localnic.

„Marea majoritate nu au nici bunuri, nu au nici bani, deci nu există nicio pârghie sau vreo presiune din partea instituțiilor statului să recupereze sumele de bani datorate către stat,” precizeazăTeodor Bălan, purtător de cuvânt Poliția Locală Deva.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri