Mașina „minune" care face asfalt rezistent pe ploaie și ger

Data publicării:
asfalt

O mașină „minune” îi umple de admirație pe drumarii din Brașov care au primit un utilaj capabil să plombeze asfaltul și când e frig afară. Maşina lucrează deja pe DN1, între Braşov şi Făgăraş, iar de săptămâna viitoare se va muta la Predeal.

Maşina lucrează de zor pe Drumul Naţional 1 dintre Braşov şi Făgăraş. Misiunea: trebuie să astupe gropile pe aproape 60 de kilometri. Cei care lucrează cu ea au numai cuvinte de laudă.

Adrian Ciolan, şef District Valea Homorod: „Încălzeşte partea carosabilă, asfaltul, la 160 de grade, totodată, în cuptorul utilajului se pune mixtură frezată, tot un asfalt vechi, la care se pune substanţă de întinerire și niște rășini, în urma căruia reiese un asfalt cald şi cu care se execută lucrări în sezonul rece, provizorii.”

Utilajul poate asfalta 10 metri pe zi, iar plombarea unei gropi durează cam o oră. Drumarii recunosc că nu este o suprafaţă mare, dar susţin că maşina face o treabă mult mai bună faţă de un utilaj clasic, iar lucrările se pot face în orice anotimp.

Horia Stancu, şef Secția de Drumuri Naționale Braşov: „Este un aparat care este foarte eficient, mai ales în sezonul rece, lucrările efectuate cu el rezistă mult mai bine decât cele efectuate cu mixtura asfaltică stocabilă la rece.”

Săptămâna viitoare, urmează să fie plombate gropile de pe DN1 din zona Predeal. Un utilaj asemănător mai este la Sibiu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri