Mașini de poliție fără cauciucuri de iarnă. Polițiștii stau cu orele la coadă la vulcanizări

Data publicării:
vulcanizare4

Multe dintre maşinile Poliţiei locale şi ale IPJ Iaşi încalcă legea. Deşi este luna noiembrie şi a nins deja, vehiculele nu au cauciucuri de iarnă. Reprezentanţii celor două instituţii spun că de vină ar fi aglomeraţia de la service-urile auto.

În Iași ninge de câteva zile, dar, chiar şi aşa, nu toate mașinile de poliție sunt echipate corespunzător. Polițiștii sunt acum nevoiți să stea la coadă la vulcanizări, printre şoferii de rând, cu orele. În teorie, autospecialele fără anvelope de iarnă ar trebui retrase. Reprezentanții sindicatului polițiștilor spun, însă, că practic ele patricipă la misiuni.

Dumitru Coarnă, președintele Sindicatului Polițiștilor: Lipsa de logistică, lipsa de autoturisme în activitățile operative curente obligă polițiștii de multe ori să folosească aceste autoturisme neechipate corespunzător.

Nici la Poliția Locală situația nu este cu mult diferită.

Nicoleta Deciu, purtător de cuvânt Poliția Locală Iași: Da, luni într-adevăr nu au fost dotate toate autoturismele cu anvelope de iarnă, acestea au fost retrase, au stat în curtea instituției.

Șoferii spun că e ciudat ca tocmai cei puşi să îi sancţioneze nu respectă legea şi sunt şi nevoiţi să stea la rând, la vulcanizări:

- Ar trebui să aibă un garaj care să se ocupe, nu să stea pe la rânduri pe la vulcanizări.

- Chiar am mai vrut o dată să schimb roțile și erau trei mașini de poliție aici.

- Și ei sunt oameni, asta este, dar pe toți ne-a cam luat prin surprindere.

Situația este aceeași și în județul Neamț. 20 la sută dintre autospeciale de poliţie nu au cauciucuri de iarnă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...