Medic de familie, filmat în timp ce refuză un pacient: „Iar venişi? Hai, la revedere”. Explicaţiile doctoriţei

Data actualizării: Data publicării:
medic de familie care se cearta cu un pacient

Un medic de familie de la un dispensar din mediul rural din judeţul Vâlcea a fost filmat în timp ce repede pacienţii, nemulţumit că un bărbat a mers la cabinet fără a fi programat. Când fiica pacientului încearcă să i se adrese, medicul refuză orice discuţie, cerându-i să plece „de la uşa” sa. Doctoriţa filmată a explicat, pentru News.ro, că a reacţionat astfel pentru că pacientul, recent înscris pe listele sale, a mers neprogramat la cabinet şi vine foarte des, deşi a primit şi reţetă şi trimiteri către medici specialişti.

„Iar venişi? Mă nene, mă nene...”, este reacţia medicului atunci când îl vede pe pacient aşteptând la uşa cabinetului său

Când fiica bărbatului încearcă să îi vorbească, doctoriţa reacţionează: „Hai, dragă, lasă-mă, nu mă lua cu de-astea pe mine! De ce venişi iar, ce vrei? Măi, fetiţo, ce faci: ţi-a zis cineva dumneata? Mă iei pe mine la întrebări? Te rog frumos să taci din gură în faţa mea! Urcă la etaj! Urcă la colegul meu! Hai, la revedere! Ieşi afară de la mine din cabinet!”

Fiica pacientului insistă, solicitând fişa tatălui său. 

„Nu dau nicio fişă! Afară de la mine din cabinet!” spune medicul, intrând în cabinet, apoi iese şi îi cere femeii să plece de la uşa sa. 

„Aşa tratează pacienţii când vin la consult. (...) Vă rog să distribuiţi, poate cineva competent ia măsuri... Câmpeanu Carmen, dispensar din comuna Frânceşti”, este mesajul postat pe Facebook de femeia care a realizat înregistrarea.

Tatăl acesteia povesteşte, în filmare, că vrea să se mute la un alt medic şi vrea să i se dea fişa de pacient. El spune că doctoriţa este „prea recalcitrantă”. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Contactată telefonic, doctoriţa Carmen Câmpeanu a explicat că filmarea a fost făcută pe 9 ianuarie, în condiţiile în care pacientul mersese la cabinet la finalul anului trecut şi primise o reţetă şi trimitere către medici specialişti.

„Filmări senzaţionale, ce pot să spun? Filmări senzaţionale ca în comuna Frânceşti! Eu în acea zi am avut 34 de consultaţii, el a venit fără să se programeze. În ultimele şase săptămâni a fost văzut de cinci ori, cred că ultima oară pe 30 decembrie era prea consultat. Eu atâta i-am spus, că iarăşi venişi, altceva...”, a afirmat medicul.

Doctoriția a subliniat că nu i-a dat fişa pacientului pentru ca acesta să se înscrie la un alt medic de familie pentru că „fişa e act medico-legal” şi se trimite între medici, de un cabinet la altul.

Ea a fost întrebată şi despre faptul că mai mulţi oameni au făcut comentarii la filmarea postată online, acuzând-o că se comportă urât cu unii pacienţi.

„Dacă nu ar fi mulţumiţi nu ar... Eu sunt aici din 98, sunt medic primar medicină generală, comentariile alea sunt făcute de oameni care nu ştiu despre ce este vorba, au extras din context, despre asta e vorba. Nu mă uit la comentarii pentru că eu sunt destul de epuizată psihic, vă daţi seama la câte acte şi documente şi câte consultaţi avem”, a replicat medicul.

Ea l-a criticat pe pacient, spunând că nu a muncit niciodată. 

„El este o persoană care nu a muncit niciodată, nu a plătit la sistemul de asigurări de sănătate şi a plătit la mijlocul lui noiembrie prin fisc, plată directă şi după ce şi-a plătit a considerat că trebuie să vină la dispensar o dată pe săptămână. Avea de toate date de la mine: bilete, reţetă. Deci între 15 noiembrie şi 30 decembrie inclusiv a avut cinci consultaţii la mine. Eu cred că în şase săptămâni este enorm”, a mai spus Câmpeanu.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine plătește când ești inundat de vecinul de sus. Mulți români care stau la bloc nu cunosc legea
Digi FM
Monica Tatoiu, dezvăluiri despre motivul pentru care singurul ei fiu nu-i mai vorbește: „A zis că am...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Film Now
Michael J. Fox, prima apariție publică după ce a fost nevoit să dezmintă că a murit. Ce a spus despre...
Adevarul
Cel mai sângeros atac al Rusiei asupra Ucrainei de la începutul anului: cel puțin 17 morți și peste 100 de...
Newsweek
Un pensionar a obligat Casa de Pensii să îi recunoască 15 ani ca munciți la grupa a II-a. Ce meserie a avut?
Digi FM
Ai datorii la stat? Obligaţiile fiscale restante de cel puţin 1.200 de lei te pot trimite pe „lista rușinii”...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce fac zilnic oamenii fericiți și sănătoși. Șase obiceiuri simple, confirmate de un studiu Harvard desfășurat...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Tom Cruise, transformat total în comedia „Digger”. Inarritu: „Poate cea mai mare provocare” din cariera lui
UTV
Fiica lui Florin Dumitrescu, Mia, a împlinit 11 ani. „Cu ea am învățat din nou să văd partea frumoasă din...