Mega erori în Master Planul României până în 2030

Data publicării:
aeroport cluj -Mediafax Foto-Sorina Andreica

Până în martie 2012 pe aeroportul Băneasa operau companiile low-cost ceea ce-i aducea un trafic de peste 2 milioane de pasageri anual. Acum aici decolează şi aterizeaza doar aeronavele mici. În primele 6 luni ale anului, prin acest aeroport au trecut 2.362 de pasageri.

Aerogara Băneasa lipseşte din Master Plan. 15 ani de acum încolo nu există Niciun plan legat de acest aeroport în care s-au investit recent milioane de euro.

„În situaţia de azi apare, dar la anul 2020 nu mai apare pe harta. L-am închis între timp? Măcar să ştim că acolo este şi Romaero şi investiţii în derulare”, a spus Radu Merica, fost preşedinte CA al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti. Ministrul Transporturilor, culmea, cere abia acum explicaţii, după ce a prezentat oficial Master Planul:

Vreau scris să-mi explicaţi de ce. Cineva se tot luptă cu Băneasa asta. Tot se luptă. La noi pe Dâmboviţa e normal. Tot ar face unul o casă în mijlocul pistei. Orice capitală adevărată are două aeroporturi”, a spus Ioan Rus, ministrul Transporturilor.

Și-n cazul aeroporturilor din Cluj şi Craiova, ministrul are de dat explicaţii. „În ceea ce priveşte aeroporturile şi creşterea traficului s-a pornit de la date greşite”, a spus David Ciceo, directorul general al aeroportului din Cluj

La Craiova situaţia este paradoxală. În acest moment, aeroportul din Craiova nu are niciun zbor intern, dar prognoza indică peste 437.000 de pasageri în 5 ani. Acelaşi ministru al transporturilor declară: „Dacă îl făceam noi şi numai noi vă asigur că la Craiova erau 7 milioane de pasageri, şi eu dacă eram mai tare în partid la Cluj erau 16.823.000,4 milioane şi ăla din Bacău, Hrebenciuc, avea 23 de milioane că calcula până la Kiev”.

Aceleaşi deficienţe se observă şI în ceea ce priveşte bugetul privind infrastructura aeroportuală. Aproape 600 de milioane de euro ar trebui investiţi în următorii 15 ani. Problema este că TAROM a reclamat repararea Urgentă a infrastructurii în mai multe aeroporturi din ţară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri