Mergea la o urgență, dar Poliția l-a acuzat de braconaj cu Ambulanța și l-a amendat

Data actualizării: Data publicării:
Ambulanta_porc_Mehedinti

Un șofer de Ambulanță, care se deplasa în județul Mehedinți, în regim de urgență, la domiciliul unui bolnav, a fost ținut mai bine de două ore în câmp de un polițist, după ce a lovit mortal un porc mistreț. Potrivit șoferului, agentul l-ar fi acuzat de braconaj și l-a amendat cu 870 de lei. La bolnav a fost nevoie să se trimită o altă ambulanță, de la 70 km depărtare.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Incidentul a fost relatat pe Facebook, inclusiv cu mărturia șoferului amendat, de Observ Tot. Potrivit sursei citate, ambulanțierul Alin Nărămzoi ar fi fost amendat de un șef de post pe nume Tudor.

„În jurul orei 0.50, mă deplasam cu autosanitara la Gârla Mare, la un pacient. Mergând pe drum între Vatra și Gârla Mare, la un moment dat, în față, din partea stângă, mi-a apărut un porc mistreț. Din scurt, în doi-trei metri. (...) Porcul a venit în viteză, eu am dat în frână cât am putut, mașina într-adevăr a frânat. (...) Porcul a murit, eu am oprit, în momentul în care eu mă uitam a apărut și Poliția de Frontieră lângă mine. «Ce s-a întâmplat domnul ambulanțier?» (...) Am sunat la 112, am anunțat șefii noștri ce s-a întâmplat (...) Domnul polițist ne-a făcut braconieri (...), ne-a zis să lăsăm salvarea acolo, în câmp, noaptea, și să plec cu dânsul la Vânju Mare să-mi ia probe. (...) Mi-a dat amendă, 870 de lei, mi-a zis că nu am adaptat viteza la condițiile de drum”, relatează șoferul de Ambulanță.

Potrivit acestuia, agentul de poliție l-ar fi sancționat și cu șase puncte de penalizare.

„Eu am plecat acolo să salvez omul acela, nu am plecat să omor porcul. Nu știam eu că o să-mi iasă un porc în doi metri în față. Și n-am putut să-l evit, că și eu aș fi vrut să-l evit și să nu-mi fărâme salvarea”, a mai povestit șoferul.

Asistenta de pe ambulanță oferă și alte detalii: „Primul echipaj a venit cam după 20 de minute, ne-au spus să stăm acolo până vine șeful de post. Am mai stat încă 20 de minute până a venit și seful de post. Acesta a zis că nu trebuie să plecăm. Noi am sunat directorul, pentru că n-am putut să plecăm, ne-au ținut aproape două ore acolo. Șeful de post ne-a spus: «Nu cumva facem braconaj cu ambulanța?» I-am spus că nu-mi vine să cred ce mă întreabă. Cum să facem așa ceva? Eu de 14 ani lucrez la Ambulanță și nu mi s-a mai întâmplat! A fost primul porc pe care l-am și lovit”.

Contactat de sursa citată, directorul Serviciului de Ambulanță Mehedinți a precizat că, în locul Ambulanței blocate în câmp, a fost trimisă o altă salvare de la 70 de kilometri depărtare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Divorţul la judecătorie. Ce înseamnă şi ce implică
Digi FM
O legendă a sportului a mințit că are cancer și a obținut sute de mii de euro. Cum a folosit un cablu de...
Pro FM
Selena Gomez, în lacrimi după nunta cu Benny Blanco: „M-am căsătorit și apoi plângeam, convinsă că o să mor...
Film Now
Pamela Anderson, declarații explozive despre Sylvester Stallone: ”Mi-a oferit un apartament și o mașină ca să...
Adevarul
Anii în care românii au trăit iluzia libertății și a democrației. Cum a fost salvat comunismul după Revoluție
Newsweek
900 parlamentari au 6.200 lei pensie specială. Au contribuit doar pentru 2.700 lei. Văduvele de război iau 800
Digi FM
Prințul Harry și Meghan Markle, printre cei 300 de invitați de la petrecerea în stil James Bond a lui Kris...
Digi World
Secretul pentru o omletă perfectă, dezvăluit de un chef cu stea Michelin: „Trei ouă, nu patru și niciodată...
Digi Animal World
Și-au lăsat câinii la un hotel în ziua nunții, dar când s-au întors acasă au avut parte de o surpriză. Ce...
Film Now
TRAILER. Primele imagini din „Michael”, biograficul despre regele muzicii pop. În rol principal, nepotul lui...
UTV
O mănăstire veche de 400 de ani a fost vândută la prețul unei pizza. Noul proprietar vrea să o transforme...