Mesajul lui Klaus Iohannis de Ziua Drapelului

Data publicării:
tricolor

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, luni, un mesaj cu ocazia Zilei Drapelului Naţional, afirmând că românii au un profund sentiment de mândrie când văd Tricolorul arborat, el fiind un simbol al unui stat modern, democratic şi al unui stat stabil.

Pe Drapelul Naţional sunt însemnate, în mod simbolic, toate etapele majore parcurse de ţara noastră, de la marile schimbări politice, la cele economice şi sociale. Semnificaţia Tricolorului s-a îmbogăţit cu fiecare moment istoric crucial din formarea şi consolidarea statului român modern, precum şi cu valoarea dăruirii şi sacrificiului celor care şi-au pus viaţa în slujba idealului naţional”, se arată în mesajul preşedintelui.

Iohannis a afirmat că trebuie, cu această ocazie, cinstiţi cu respect şi cei care au făcut posibilă Unirea Principatelor în 1859, pe cei care s-au jertfit în Războiul de Independenţă, în Primul şi al Doilea Război Mondial.

Românii au un profund sentiment de mândrie când văd drapelul arborat acasă, cât şi în exteriorul graniţelor, în teatrele de operaţii sau cu ocazia competiţiilor sportive, ca însemn al unităţii şi coeziunii naţionale, al iubirii de neam, al onoarei şi gloriei. Astăzi, Tricolorul României este simbolul unui stat modern şi democratic, membru al NATO şi al Uniunii Europene, un aliat de nădejde al Statelor Unite ale Americii, un reper de stabilitate şi un furnizor de securitate în Europa de Sud-Est”, mai spune şeful statului.

El afirmă că le revine tuturor românilor „datoria morală de a cultiva pentru generaţiile viitoare conştiinţa apartenenţei la ţară, la valorile autohtone şi de a aduce propria contribuţie la apărarea unităţii, suveranităţii şi independenţei patriei”.

Cu această ocazie, duminică seara şi luni seara Palatul Cotroceni este iluminat în culorilor Tricolorului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, de nerecunoscut! Fostul lider PSD nu mai arată cum îl ştii, cea mai recentă apariţie a ridicat...
Digi FM
Cum arată viața în Moscova pentru doi români stabiliți acolo de 20 de ani: „A devenit un coșmar, trăim pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Care este numele real al lui Bad Bunny? Povestea adorabilă din spatele celebrului său nume de scenă
Film Now
Margot Robbie a dârdâit în rochie transparentă și subțire ca o foiță, în ploaia londoneză. Jacob Elordi a...
Adevarul
Individul misterios care știa tot ce mișcă și se vorbește în România. Povestea incredibilă a „geniului rău”...
Newsweek
Pensie de doar 1.250 lei după 29 ani de muncă. Care pensionari iau pensii sub 2.000 lei deși au 30 ani vechime
Digi FM
Chivu, admirat și felicitat de fiice și de soție, când l-au văzut cu flacăra olimpică în Milano. Îmbrățișări...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cauza morții lui Jane Austen a rămas un mister timp de peste 200 de ani. Ce indicii oferă scrisorile și...
Digi Animal World
Doi bărbați au salvat un porc și l-au învățat să folosească toaleta: „Îl iubim, nu este animalul nostru de...
Film Now
Rebecca Ferguson, adevărul despre plecarea din franciza "Mission: Impossible": "Contractul meu se încheiase"
UTV
Mira și Andrei Bănuță sunt sau nu un cuplu. Artistul lămurește zvonurile apărute după aparițiile lor pe scenă