Mesajul președintelui Iohannis, după ce patru militari români au fost răniți în Afganistan

Data publicării:
iohannis presidency
Președintele Klaus Iohannis. Foto: Presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis le-a urat însănătoșire grabnică militarilor români răniți sâmbătă în Afganistan. „Familiilor militarilor noștri le transmit că sunt alături de ele și le asigur că cei dragi primesc cele mai bune îngrijiri medicale”, precizează șeful statului.

klaus iohannis tribuna presidency
Președintele Klaus Iohannis. Foto: Presidency.ro


Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj în urma atacului care a avut loc în Provincia Kandahar, Afganistan, soldat cu rănirea a patru militari români.

Redăm comunicatul întreg:

„Gândurile mele se îndreaptă astăzi către militarii români răniți în timpul misiunii pe care o desfășoară în Afganistan. Le urez însănătoșire grabnică și multă putere să treacă cu bine peste aceste momente critice. De asemenea, familiilor militarilor noștri le transmit că sunt alături de ele și le asigur că cei dragi primesc cele mai bune îngrijiri medicale.

Militarii români dau dovadă întotdeauna de profesionalism, iar dedicarea cu care își desfășoară activitatea în teatrele de operații contribuie la menținerea păcii și securității internaționale”.

Patru militari români au fost răniţi în această dimineaţă, în Afganistan, după ce insurgenţii au detonat un dispozitiv exploziv improvizat. Soldaţii, aflaţi în misiune în Provincia Kandahar, au fost atacaţi apoi cu armament de infanterie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri