Meserie nerecunoscută. Un singur șoimar în tot Banatul

Data publicării:
soimar

Un răspuns bun înseamnă o comunicare perfectă între pasăre şi om. Un lucru aparent imposibil. Un mod mod de viaţă pentru Paul, singurul şoimar din Banat. Zeci de păsări de pradă i-au trecut deja prin mâini în cei 10 ani de când le dresează şi antrenează.

Pentru a fi un bun şoimar trebuie să ai pasiune, să iubeşti natura, păsările de pradă. Trebuie să fii un bun cunoscător de natură, să ştii unde se adăposteşte prada şi tabieturile păsării”, explica şoimarul, care locuiește pe strada Vulturilor din Timișoara.

Uliul Hera, preferatul lui Paul, este originar din America Centrală. A învăţat uşor semnalele pe care Paul i le trimite în funcţie de ceea ce trebuie să facă.

Cel puţin o dată pe zi, Paul își duce păsările în oraş şi le lasă libere. Pentru fiecare pasăre de pradă, Paul foloseşte o altă tehnică de dresaj şi antrenament.

Pentru că, în România, vânătoarea cu păsări de pradă este ilegală, Paul le foloseşte numai la demonstraţii. În timp ce în alte ţări precum Marea Britanie, Spania, Italia sau Statele Unite, meseria de şoimar este recunoscută, la noi nu există.

Șoimăritul poate fi folosit pe aeroport pentru a speria păsările care strică avioanele sau în culturi de căpşuni sau viţa de vie, pentru a speria graurii”, susține Paul Lăpădat.

În România, o singură asociaţie se ocupă de promovarea şoimăritului şi protecţia păsărilor de pradă. Chiar dacă şomarii cu acte în regulă pot fi număraţi pe degetele unei singuri mâini, cu toţii visează ca într-o zi să poată trăi din pasiunea lor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri