METEO. Vremea până în 10 noiembrie - cald şi ploi puţine

Data publicării:
meteo toamna mediafax 2-3.10.2012

 

BANAT

În primele zile ale intervalului se va menţine vremea deosebit de caldă pentru sfârşitul lunii octombrie, cu valori diurne de 22 - 24 de grade şi minime nocturne de 9 - 11 grade, în medie. Începând de joi, temperaturile vor scădea uşor, dar se vor situa în continuare mult peste mediile climatologice ale perioadei, astfel încât cele maxime vor fi de 15 la 18 grade, iar valorile din timpul nopţilor se vor încadra în ecartul mediu de 5 la 8 grade.

Ploi slabe vor fi posibile în intervalul 5 - 7 noiembrie.

CRIŞANA

În intervalul 28 - 30 octombrie vremea se va menţine cu mult mai caldă decât ar fi normal în această perioadă din an, cu valori diurne de 20 - 22 de grade şi minime nocturne de 9 - 11 grade, în medie. Începând de joi temperaturile vor scădea uşor, dar se vor situa în continuare peste mediile climatologice specifice datei, astfel încât, aproape pe tot restul intervalului de prognoză, cele maxime vor fi în medie de 14 - 17 grade, iar valorile din timpul nopţilor se vor încadra în ecartul mediu de 5 la 8 grade.

Probabilitate de ploi, slabe cantitativ, va fi mai mare în zielele de 5, 6 şi 7 noiembrie.

TRANSILVANIA

Primele zile ale intervalului de prognoză vor fi caracterizate de un regim termic cu mult peste cel obişnuit la sfârşit de octombrie, fiind de aşteptat valorile diurne de 18 - 20 de grade şi minime de 4 la 8 grade, ca medie. Începând din 31 octombrie temperaturile vor scădea, dar se vor menţine, până la 10 noiembrie, în general peste mediile climatologice specifice primei decade de noiembrie; temperaturile maxime vor fi în medie de 11 - 15 grade, iar minimele nocturne se vor încadra într-un ecart mediu de 2 - 5 grade.

Ploi slabe vor fi posibile în zilele de 6 şi 7 noiembrie.

MARAMUREŞ

În primele zile ale intervalului se va menţine vremea deosebit de caldă pentru sfârşitul lunii octombrie, cu valori diurne de 19 - 21 de grade şi minime nocturne de 8 - 10 grade, în medie. Începând de joi temperaturile vor scădea uşor, dar se vor situa în continuare peste mediile climatologice ale perioadei, astfel încât cele maxime vor fi în medie de 15 la 18 grade, iar valorile din timpul nopţilor se vor încadra în ecartul mediu de 5 la 8 grade, cel mai probabil până la sfârşitul intervalului de prognoză.

Probabilitatea de ploaie va fi mai mare între 5 şi 8 noiembrie.

MOLDOVA

Intervalul de prognoză debutează cu o vreme deosebit de caldă, raportat la valorile specifice acestei perioade din an, cu valori medii ziua de 18 - 22 de grade, iar noaptea de 8 - 10 grade. Începând de joi temperaturile vor scădea uşor, dar vor fi - aproape pe tot restul intervalului - mai ridicate decât mediile climatologice specifice primei decade a lunii noiembrie, cu maxime în medie de 12 - 15 grade şi valori medii în timpul nopţilor de 4 la 7 grade.

După data de 31 octombrie creşte probabilitatea pentru precipitaţii în cantităţi nesemnificative, mai ales ploi sau burniţă.

DOBROGEA

În primele zile ale intervalului vremea se va menţine deosebit de caldă, raportat la valorile specifice acestei perioade din an, cu valori medii ziua de 18 - 21 de grade, iar noaptea de 10 - 12 grade. Temperaturile vor scădea în special după data de 31 octombrie, devenind apropiate de mediile climatologice, iar tendinţa până la sfârşitul intervalului de prognoză va fi ca valorile să oscileze în jurul mediilor climatologice specifice primei decade a lunii noiembrie, cu maxime în medie de 11 - 14 grade şi valori medii în timpul nopţilor de 6 la 9 grade.

După data de 31 octombrie creşte probabilitatea pentru ploi în cantităţi nesemnificative sau burniţă.

MUNTENIA

În primele zile ale intervalului vremea se menţine deosebit de caldă, raportat la valorile specifice acestei perioade din an, cu valori medii ziua de 20 - 23 de grade, iar noaptea de 8 - 11 grade. Temperaturile vor scădea în special după data de 31 octombrie, devenind apropiate de cele climatologic normale, iar tendinţa până la sfârşitul intervalului de prognoză va fi ca valorile să oscileze în jurul mediilor specifice primei decade a lunii noiembrie, cu maxime în medie de 12 - 16 grade şi valori medii în timpul nopţilor de 4 la 8 grade.

După data de 31 octombrie creşte probabilitatea pentru ploi în cantităţi nesemnificative sau burniţă.

OLTENIA

Între 28 şi 30 octombrie vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă din an, cu valori medii ziua de 20 - 23 de grade, iar noaptea de 8 - 11 grade. Temperaturile vor scădea în special după data de 31 octombrie, devenind în general apropiate de cele climatologic normale, iar tendinţa până la sfârşitul intervalului de prognoză va fi ca valorile să se meţină în jurul mediilor multianuale specifice primei decade a lunii noiembrie, cu maxime în medie de 11 - 15 grade şi valori medii în timpul nopţilor de 4 la 8 grade.

După data de 31 octombrie creşte probabilitatea pentru ploi în cantităţi nesemnificative sau burniţă.

LA MUNTE

Regimul temperaturii aerului se menţine în cea mai mare parte a intervalului peste cel normal în această perioadă a anului, cu precădere între 28 şi 30 octombrie, când se aşteaptă valori medii de 13 - 16 grade ziua şi 5 - 8 grade pe parcursul nopţilor. După 31 octombrie scăderea de temperatură va determina medii diurne de 6 - 10 grade şi nocturne de 1 la 4 grade.

După data de 31 octombrie creşte probabilitatea pentru precipitaţii, însă aceastea vor fi în general slabe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate