Mii de elevi vor face cursuri online din cauza vremii. Mai multe școli își suspendă activitatea

Data actualizării: Data publicării:
cursuri suspendate
nquam Photos / Octav Ganea

Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) anunţă că, marţi, din cauza condiţiilor meteorologice, 3.000 de elevi din zece unităţi vor face cursuri online. În trei şcoli din judeţele Bistriţa-Năsăud, Satu Mare şi Teleorman cursurile vor fi suspendate, dar vor fi recuperate ulterior.

„Potrivit datelor furnizate de inspectoratele şcolare judeţene în cursul zilei de astăzi (ora de referinţă: 17.00), din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, marţi, 13 ianuarie 2026, cursurile se vor desfăşura online în 10 unităţi de învăţământ (totalizând aproximativ 3.000 de elevi/preşcolari), câte una în fiecare dintre judeţele: Argeş, Arad, Dolj, Olt, Prahova, Satu Mare şi câte două în judeţele Timiş şi Teleorman”, anunţă, luni, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, potrivit News.ro.

Unităţi cu activitate didactică suspendată

Sursa citată a precizat că în trei unităţi de învăţământ, însumând aproximativ 450 de elevi, câte una în fiecare dintre judeţele Bistriţa-Năsăud, Satu Mare şi Teleorman, activitatea didactică va fi suspendată, urmând ca orele de curs să fie recuperate.

Ministerul mai anunţă că situaţia se poate modifica în funcţie de evoluţia vremii şo deciziile autorităţilor locale.

Avertizări meteo: ger și cod galben

Meteorologii anunţă vreme deosebit de rece în toată ţara, până miercuri, fiind emise mai multe avertizări cod galben. Dimineţile şi serile vor fi geroase, mai ales în Banat, Crişana, Maramureş şi Transilvania, dar şi în zonele montane, unde temperaturile pot coborî până la -20 de grade.

„Marţi (13 ianuarie) vremea se va menţine deosebit de rece, pe arii restrânse geroasă în centrul şi nord-estul teritoriului, astfel temperaturile maxime se vor situa în general între -8 şi 2 grade. Marţi noaptea va mai fi ger în nord şi nord-est şi pe arii restrânse în centru, sud şi est, temperaturile minime la nivelul întregii ţări urmând a se încadra între -13 grade în nordul Moldovei şi estul Transilvaniei şi 2...3 grade în sudul Banatului”, a transmis ANM.

Ninsori și depuneri de polei

De asemenea, marţi aria ninsorilor va cuprinde mai ales regiunile intracarpatice, unde se va depune strat de zăpadă, în general de 2...8 cm, iar în Carpaţii Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali, local de 10...15 cm (echivalent în apă de 10...15 l/mp).

„Începând cu seara zilei de marţi în vestul şi sud-vestul ţării vor fi precipitaţii mixte şi depuneri de polei”, arată meteorologii.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
O patinatoare olimpică i-a cerut profesorului o amânare la teme pentru că participa la JO de la Milano...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Marc Anthony rupe tăcerea despre scandalul familiei Beckham: „Ceea ce se spune nu este deloc adevărul”
Film Now
A fost dezvăluită cauza morții lui Catherine O’Hara. Ce boală avea celebra actriță și ce scrie în...
Adevarul
Medicamentele aparent banale care afectează capacitatea de a conduce și pot atrage probleme la un control...
Newsweek
Vrei să îți deschizi dosar de pensie în 2026? Te poate costa 4.000 de lei. Vezi pe ce trebuie să dai bani
Digi FM
Rică Răducanu, noi declarații despre viciul care l-a lăsat fără bani în buzunar: „E boală pe viață, e clar!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Elon Musk visează la primul oraș pe Lună, capabil să se "autodezvolte". Prioritatea SpaceX nu mai e...
Digi Animal World
Trei greșeli care pot scurta viața animalelor de companie. Un medic veterinar trage un semnal de alarmă
Film Now
De ce a refuzat Gwyneth Paltrow o scenă intimă cu Ethan Hawke, acum aproape 30 de ani: "Doamne, tatăl meu o...
UTV
Shakira a căzut pe scenă în timpul unui concert din San Salvador. Reacția artistei i-a surprins pe fani