Sari la conținut

Ministerul Mediului a lansat programele Rabla Clasic și Rabla Plus. Cât este prima de casare

Ministerul Mediului a lansat cea de-a XV-a ediţie a Programului Rabla Clasic, cu un buget alocat de 320 de milioane de lei, şi cea de-a a IV-a ediţie a Programului Rabla Plus, pentru care s-au alocat 93 de milioane lei. Cererile de înscriere în cele două programe pot fi depuse începând de vineri la producătorii validaţi.

Potrivit Ministerului Mediului, începând de vineri, persoanele fizice pot merge la producătorii validaţi în vederea îndeplinirii formalităţilor de înscriere pentru a-şi achiziţiona un autovehicul nou, cu emisii scăzute, în locul celui vechi, poluant. Tot de vineri, persoanele juridice care doresc să acceseze programul pot depune dosare de acceptare la Administraţia Fondului pentru Mediu, potrivit News.ro.

Prin Programul Rabla Clasic, aflat deja la a 15-a ediţie, au fost casate peste 550.000 de autovehicule vechi, poluante şi au fost achiziţionate peste 300.000 de maşini noi, care poluează mai puţin.

În 2019, suma alocată este de peste 320 milioane lei, pentru circa 35.000 de prime de casare, cuantumul primei de casare fiind de 6.500 lei şi se acordă pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 130 g CO2/km.

La prima de casare se poate adăuga un ecobonus de 1.000 lei care se acordă la achiziţionarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 98 g CO2/km în regim de funcţionare mixt şi/sau un ecobonus în valoare de 1.700 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie hibrid.

Dacă întrunesc ambele condiţii, cele două ecobonusuri pot fi cumulate cu prima de casare.

Totodată, a fost lansat Programul Rabla Plus, aflat la a IV-a ediţie. În anul 2016, programul a demarat cu 150 de unităţi vândute, iar în 2017 a fost reconfigurat, prin acordarea celui mare eco-voucher din Europa pentru astfel de maşini - 10.000 de euro.

Urmare a acestui fapt, în anul 2018, prin programul Rabla Plus, s-au acordat peste 1.400 de eco-vouchere.

Pentru anul 2019, suma alocată pentru finanţarea acestui program este de 93 milioane lei.

De asemenea, pentru a stimula achiziţia vehiculelor electrice, Administraţia Fondului pentru Mediu finanţează, cu 90 de milioane de lei, achiziţia şi instalarea de staţii de încărcare performante în municipiile reşedinţă de judeţ.

 

Etichete: programul "rabla" , ministerul mediului , programul rabla plus

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale