„Minune” de Anul Nou, într-o comună din Buzău: „Focul viu”, descoperit de mai mulți localnici

Data publicării:
focul viu

Mai mulți din comuna Lopătari din județul Buzău au descoperit în preajma Anului Nou un nou „foc viu”. Fenomenul natural este mai spectaculos decât cel cunoscut la Terca și mult mai aproape de drumul principal. Oamenii din zonă sunt convinși că recenta descoperire va aduce mai mulți turiști în zonă.

Peste râul Slănic, în inima pădurii din Lopătari, a fost găsit un nou foc viu, unul dintre fenomenele uimitoare ale naturii. Cei care l-au descoperit spun că au plecat în căutarea lui după ce au auzit de la bătrâni că ar mai exista un al doilea foc viu în comună, pe lângă cel de la Terca.

„Iniţial am venit de l-am căutat şi a doua zi au venit cu feştile, un prieten, şi a fost găsit pur şi simplu plimbându-se cu focul. L-a căutat toată coasta, dar nu mai este mai sus”, spune George Crăciun.

Din punct de vedere ştiinţific, focul viu este un fenomen natural datorat emanaţiei de gaze naturale din scoarţa terestră. Acesta este aprins fie de razele soarelui, fie de oamenii care trec prin zonă.

Bătrânii locului au transmis generaţiilor tinere o legendă veche despre ce înseamnă flăcările care ţâşnesc din pământ. „Muşele păpuşele erau cele două fete ale bătrânului Giurgiu, stăpânul acestor locuri. Ele au fost alergate de furi şi sfârşitul furilor a fost la Smoleanu, s-a deschis gaura iadului, smolean înseamnă smoală în slavă, şi i-a înghiţit pe aceşti furi şi fetele s-au salvat”, povestește profesorul Ion Zota.

Oamenii locului spun că focul viu se ascunde uneori şi iese la suprafaţă în altă zonă din apropiere.

„Focul viu are un areal, el se mişcă, se schimbă, pe o rază de o juma de hectar, iniţial a fost aici, apoi s-a mutat mai jos”, explică profesorul.

Pe drumul către focul viu, turiştii pot afla şi povestea apelor din zonă, care au efecte miraculoase pentru sănătate. „Erau nişte cabine făcute din scânduri, făcute cu baie din lemn, încălzeau bolovanii cu lemn de cătină, că avea o putere calorică extraordinară, îl băgau în cadă, îl scoteau, şi după aia intra doamna” - explică Ion Zota.

Noul foc viu din Lopătari se află la aproximativ un kilometru de drumul judeţean care leagă oraşul Buzău de zona de munte. La aproximativ 10 kilometri se află şi focurile vii de la Terca, însă acestea sunt ascunse adânc în pădure.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regulă nouă la bloc. Ce trebuie să declari în 10 zile şi cine stabileşte câte persoane locuiesc într-un...
Digi FM
Răzvan l-a învins, dar Mircea Lucescu l-a sărutat pe creștet. Povestea momentului tată-fiu, care a emoționat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, picioare tonifiate și talie de invidiat în costum de baie. Apariția din Maldive a stârnit un...
Film Now
David Duchovny, cum nimeni nu l-a mai văzut. Cu perucă blondă și ruj roșu aprins, îmbrăcat în haine de...
Adevarul
Viețuitoarele cu cea mai dureroasă înțepătură din lume: „Senzație de deces iminent. Unii au implorat medicii...
Newsweek
Se schimbă vârsta standard de pensionare. Când ieși la pensie în funcție de anul în care te-ai născut?
Digi FM
Pur și simplu a îngenuncheat în fața sicriului lui Mircea Lucescu: "A fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce Paștele ortodox și cel catolic au de cele mai multe ori date diferite? Explicația pe înțelesul tuturor
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Cum arată a patra soție a lui Steven Seagal, o balerină mongolă care i-a dăruit al șaptelea copil. Poze rare...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...