Video Miruță spune că Ucraina nu a transmis la timp că a pierdut controlul dronelor: „Respectuos e să fim anunțați rapid”

Data actualizării: Data publicării:
radu miruta sustine o conferinta de presa
Radu Miruță. Foto: gov.ro

Radu Miruță a declarat vineri că drona din portul civil Constanța fusese observată încă de la ora 6.00, însă notificarea din partea autorităților ucrainene privind pierderea controlului asupra a patru drone a fost transmisă abia în jurul orei 10.00, la câteva ore distanță. Ministrul interimar al Apărării a precizat că monitorizarea și detectarea unor astfel de situații din zona portuară nu intră în responsabilitatea Armatei Române, ci a Gărzii de Coastă și a Autorității Navale, și a anunțat că vor avea loc discuții cu partea ucraineană pe tema modului de comunicare a incidentului.

Ucraina a notificat România în jurul orei 10.00

Întrebat la sediul MAI când au anunțat forțele ucrainene autoritățile române, Miruță a explicat că drona fusese observată cu câteva ore înainte.

„Eu știu că întâmplând-se atâtea situații cu drone, când se aude despre dronă se lipsește la MApN. De data aceasta situația a fost diferită. Uitați că sunt la MAI pentru a colabora cu celelalte autorități cu responsabilități în domeniu. Drona a fost văzută în portul civil, azi dimineață, în jurul orei 6.00, 6.00 și un pic. În jurul orei 10.00, autoritățile ucrainene au informat autoritățile române că au pierdut controlul a patru drone și că, într-un timp foarte scurt urmează ca drona care este în portul civil Constanța să explodeze, ceea ce ne-a permis cu 10, 15 minute înainte să fie retrase echipele de acolo din zonă, pentru a nu se produce o pagubă și mai mare și mai ales să fie afectate viețile omenești, ale echipelor din partea mai multor autorități care ajunseseră la fața locului și analizau zona respectivă”, a declarat Radu Miruță.

Miruță: „Așteptarea este ca, atunci când se pierde controlul, să ne anunțe”

Întrebat despre diferența dintre momentul pierderii controlului asupra dronelor și notificarea transmisă României, în contextul în care jurnaliștii au remarcat că partea ucraineană susține că a informat autoritățile române la timp, ministrul interimar al Apărării a afirmat că a discutat direct cu omologul său ucrainean.

„Când am primit această notificare din partea autorităților ucrainene, acesta a fost și motivul pentru care l-am sunat pe ministrul Apărării din Ucraina, spunându-i foarte deschis că așteptarea este ca, atunci când se pierde controlul, să ne anunțe”, a precizat ministrul interimar.

„Găsesc reciproc respectuos ca atunci când într-o țară aflată în război, cum se află Ucraina, se întâmplă un astfel de eveniment, să ne informeze cât de repede se poate. România a descoperit, a văzut această dronă azi dimineață, la ora 6:00. Autoritățile au început să analizeze să vadă despre ce e vorba. Confirmarea venit undeva la ora 10:00. Dacă atunci au aflat, nu știu să vă spun care este motivul pentru care autoritățile din Ucraina ne-au notificat la ora 10:00 și nu la ora 6:00 sau la ora 4:05 când o fi știut”, a mai spus Miruță.

Referitor la instituțiile care au intervenit în gestionarea incidentului, Miruță a enumerat mai multe structuri implicate.

„Pot să vă spun care au fost instituțiile implicate. A fost Garda de Coastă care are responsabilitate în zona Mării Negre, a fost SRI, Autoritatea Navală, specialiști de la MApN care să se ocupe ca un eventual explozibil să fie eliminat în siguranță”, a declarat acesta.

Autoritățile române cer explicații părții ucrainene

Ministrul interimar a precizat că, împreună cu ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a solicitat o discuție cu oficialii ucraineni pentru clarificarea situației.

„Împreună cu domnul Predoiu am solicitat să avem o conferință împreună cu ministrul de Interne, ministrul Apărării din Ucraina. Este o țară aflată în război, în care se întâmplă lucruri nu neapărat în ordinea în care ne așteptăm noi, însă în același timp și pentru noi este mai ușor să reacționăm dacă ni se spune, nu neapărat detaliat, că s-a pierdut controlul acestor drone și că ar putea fi în apele teritoriale din România”, a afirmat Miruță.

Întrebat despre încărcătura explozivă a dronei, ministrul interimar al Apărării a arătat că o expertiză completă este dificil de realizat după explozie.

„Având în vedere că ea a explodat nu se poate face o altfel de expertiză. Cei de la MAI, SRI au mai multe detalii cu privire la cantitatea de explozibil. O astfel de dronă poate duce până la 300 kg de explozibil”, a declarat Miruță.

Cine avea responsabilitatea detectării dronei

În ceea ce privește capacitatea de detectare a unei astfel de drone înainte de apariția acesteia în port, ministrul a spus că responsabilitatea monitorizării nu aparține Armatei Române.

„E o întrebare la care pot să vă răspund doar întrebând și eu astăzi, având în vedere că nu e o zonă de supraveghere a Armatei române. Acolo este Garda de Coastă și Autoritatea Navală, de la care am înțeles că radarele pot să observe o astfel de dronă dacă este metalică și dacă este un metru, un metru și jumătate înălțime”, a precizat ministrul interimar al Apărării.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pericolul ascuns sub pământul României. Avertismentul unui expert american despre mineralele critice din ţara...
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
De ce Putin nu vrea să încheie războiul. Explicațiile unui mare finanțist: „Dacă pierde puterea, va fi...
Newsweek
Anunț de la Casa de Pensii. Documentul care trebuie depus de unii pensionari de la 1 iulie. Rămân fără pensie
Digi FM
Brad Pitt și iubita cu 29 de ani mai tânără, în tribune la CM 2026. Un cuplu celebru la Hollywood le-a stat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...