Sari la conținut

Festivalul Neversea va avea loc pe altă plajă. Mai mică

Organizatorii Festivalului Neversea au anunţat, vineri, schimbarea locului evenimentului, după ce Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral nu și-a dat acordul ca evenimentul să se desfășoare în dreptul cartierului Faleza Nord, deoarece era vorba de o plajă nou creată, finanțată din fonduri europene. Festivalul, la care sunt așteptați circa 150.000 de participanți, va avea loc pe segmentul cuprins între plaja Modern şi plaja Trei Papuci.

„În vederea desfăşurării festivalului la cele mai înalte standarde, organizatorii au avut în vedere trei plaje din oraşul Constanţa. Fiecare dintre acestea se poate mula perfect pe amploarea şi dimensiunea festivalului. După evaluarea tuturor planurilor de amplasament, dar şi a caracteristicilor fiecărei plaje, autorităţile abilitate au recomandat pentru acest an, zona mai sus amintită. Ţinând cont de toate detaliile tehnice, organizatorii împreună cu toate autorităţiile implicate au decis ca, din cele trei locaţii prezentate în luna martie spre autorizare, segmentul de plajă dintre plaja Modern şi plaja Trei Papuci să găzduiască festivalul Neversea. În acest sens, Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral a pus la dispoziţia organizatorilor autorizaţia necesară în vederea desfăşurării evenimentului, în conformitate cu prevederile legale, pentru perioada 7-9 iulie”, au transmis organizatorii printr-un comunicat.

Pe 10 aprilie, primarul Constanței, Decebal Făgădău, și organizatorii Untold, spuneau că festivalul se va desfăşura pe plaja din cartierul Faleză Nord, pe o suprafaţă de 200.000 de metri pătraţi.

Sursa citată precizează că suprafaţa alocată evenimentului este acum de peste 100.000 de metri pătraţi.

Accesul participanţilor se va face de pe plaja Modern, cu intrare prin Portul Turistic Tomis, de pe strada Lebedei, acolo unde vor fi amplasate punctele de preschimbare abonament/bilete pentru brăţara de festival.

„În vederea fluidizării traficului şi pentru evitarea oricărui disconfort, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa a decis restricţii de circulaţie auto în perioada 04.07.2017- 10.07.2017 pe următoarele străzi : 1.Strada Train cu Valea Portului / 2.Poarta 1 /3. Sensul Giratoriu Traian cu Termele Romane / 4.Strada Traian cu Blvd. Tomis / 5. Strada Negru Vodă cu Ecaterina Varga / 6. Strada Negru Vodă cu Strada Mircea cel Bătrân / 7. Strada Mircea cel Bătrân cu Strada Smârdan/ 8. Strada Mircea cel Bătrân cu Strada Decebal/9. Strada Mircea cel Bătrân cu Strada Eroilor / 10. Strada Bucovina cu Strada Eroilor / 11. Strada Yokohoma, Strada Salonic şi Strada Belvedere”, se mai precizează în comunicat.

Organizatorii recomandă, în perioada festivalului, folosirea transportului în comun, care va funcţiona după un orar special, care să deservească principalele zone ale municipiului Constanţa.

Festivalul Neversea are loc în perioada 7 – 9 iulie, în Constanţa, iar printre artiştii care vor urca pe scene se află Jason Derula, Rita Oro, Dua Lipa, Years&Years, Afrojack, Tiesto, Fatboy Slim.

Etichete: constanta , primaria constanta , neversea constanta , festival neversea , festival plaja

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale