Nicuşor Dan: Pierderile în rețeaua de termoficare acoperă necesarul de căldură pentru un an în Sectoarele 1 și 2

Data publicării:
Avarie in reteaua de termoficare
Avarie in reteaua de termoficare. Foto: captura tv

Nicuşor Dan, candidat la Primăria Capitalei, a declarat marţi că Compania Municipală Termoenergetica are datorii de 100 de milioane de euro, aflându-se, practic, în insolvenţă. El spune că Termoenergetica pierde în fiecare an echivalentul de căldură necesar pentru încălzirea a două sectoare din București.

"Termoenergetica este o bombă cu ceas a administraţiei PSD-Firea. După ce a falimentat RADET-ul, pe care l-a lăsat cu o datorie de un miliard de euro, datoria curentă a Termoenergetica este de 100 de milioane de euro şi această companie este, practic, în insolvenţă. Administraţia PSD-Firea a avut la dispoziţie 180 de milioane de euro, bani europeni, pe care n-au fost în stare să-i ia în patru ani", a spus Nicuşor Dan marți, citat de Agerpres.

El a menţionat că pierderile din reţeaua de termoficare sunt de un milion de gigacalorii pe reţeaua principală şi 430.000 de gigacalorii pe reţeaua secundară - în total 1,4 milioane de gigacalorii - echivalentul necesarului de încălzire într-un an pentru Sectoarele 1 şi 2.

"Am ajuns în această situaţie deoarece investiţiile au fost derizorii: 2017 - 6 milioane de lei, 2018 - 9 milioane de lei, 2019 - 13 milioane de lei, adică o medie de 10 milioane de lei pe an, în condiţiile în care avem nevoie de investiţii de 5 miliarde de lei - asta înseamnă că, în ritmul actual, administraţia Firea ar rezolva problema termoficării în 500 de ani", a mai spus Nicuşor Dan.

El a precizat că în şedinţa Consiliului General de miercuri urmează să se dezbată fuziunea dintre Termoenergetica şi Energetica, care ar fi planificată pentru a ascunde bilanţurile financiare ale acestor două companii.

"În şedinţa de mâine avem o inginerie financiară - fuziunea dintre Termoenergetica şi Energetica. E o adevărată comedie - în 2017 s-a înfiinţat Energetica, în 2018 instanţa a constatat că e nelegală, în 2019 Energetica ilegală s-a divizat în Termoenergetica şi Energetica şi acum, în 2020, cele două fuzionează. Deci ce am rupt acum un an, fuzionăm în momentul acesta, asta e administraţia PSD-Firea. E de fapt o manevră pentru a ascunde bilanţurile financiare ale acestor două companii, prin fuziune, dar asta ne creează o problemă administrativă, pentru că e nevoie de un timp pentru avizul de la Consiliul Concurenţei, e nevoie de o confirmare a delegării serviciului public către Energetica, care acum o să preia şi partea de servicii şi este mai ales un risc pentru cererea de bani europeni pe care municipalitatea a depus-o", a afirmat Dan.

În opinia sa, soluţiile sunt reprezentate de modernizarea reţelei de distribuţie sau montarea de camere pentru depistarea avariilor.

"Trebuie să modernizăm reţeaua - şi avem bani europeni pentru asta, trebuie să digitalizăm - şi avem bani europeni pentru asta, trebuie să ne pregătim pentru iarnă - şi asta înseamnă că trebuie să ne facem stocuri şi să achiziţionăm camere care să vadă exact unde sunt avariile, pentru a nu acţiona la întâmplare, ca până acum, şi trebuie să încetăm să minţim bucureştenii - trebuie să le spunem bucureştenilor exact care este situaţia, unde sunt avariile şi cât durează pentru ca acestea să fie remediate", a mai declarat Nicuşor Dan.

Editor: B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri