Noi acuzații la Spitalul Universitar București

Data publicării:
ambulanta

Noi acuzaţii la Spitalul Universitar din Capitală. O asistentă reclamă faptul că pacienţii care au nevoie de o intervenţie chiruguicală trebuie să treacă printr-un şantier aflat fix în faţa sălii de operaţie. Conducerea unităţii spune însă că situaţia este una temporară şi că pacienţii nu riscă nimic. Asistenta este cercetată acum în Comisia de Etică.

Lipsa curăţeniei şi a investiţiilor pune pacienţii în pericol. Este ceea ce reclamă, pe o reţea de socializare, o asistentă de la Spitalul Universitar din Capitală. "Nu vreau decât să arăt mizeria în care suntem obligaţi să lucrăm. Pacientul vine în blocul operator trecând printr-un şantier, cel al blocului operator central al Spitalului Universitar, închis în anul 2009 pentru reconstrucţie şi renovare. Rămâne într-o cameră de aşteptare până intră în sală," acuză asistenta. <sursa: facebook.com>

Reprezentanţii spitalului spun că blocul operator este în renovare, dar că nu se lucrează când au loc operaţii.

Este un coridor pe care, din când în când, constructorul blocului operator mare face lucrări de conectare. Se lucrează, în consens cu constructorul, tocmai ca să nu influenţăm activitatea blocului operator. După ce se va finaliza blocul mare, blocul mic se va închide,” precizează Dragoş Daviţoiu managerul interimar al Spitalului Universitar.

Reclamaţiile asistentei vin după un alt scandal care a vizat tot Spitalul Universitar din Bucureşti.

Săptămâna trecută o asistentă s-a electrocutat cu un aparat de anestezie. Atunci, conducerea unităţii sanitare a demarat o anchetă, însă a constat că aparatele nu sunt defecte. Acum, o altă asistentă a postat pe o reţea de socializare mai multe fotografii în care se văd condiţiile mizere de la intrarea în Blocul Operator. De această dată conducerea Spitalului Universitar a întrunit comisia de etică.

Oamenii din spital au sesizat Comisia de Etică a spitalului, unde sunt oameni de o probitate morală şi profesională inatacabilă. Săptămâna viitoare aştept un răspuns,” adaugă Dragoş Daviţoiu, managerul interimar al Spitalului Universitar.

Renovarea blocului operator costă 23 de milioane de lei, bani de la Ministerul Sănătăţii. Potrivit conducerii spitalului, lucrările se vor finaliza până la sfârşitul anului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine plătește când ești inundat de vecinul de sus. Mulți români care stau la bloc nu cunosc legea
Digi FM
Monica Tatoiu, dezvăluiri despre motivul pentru care singurul ei fiu nu-i mai vorbește: „A zis că am...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Film Now
Michael J. Fox, prima apariție publică după ce a fost nevoit să dezmintă că a murit. Ce a spus despre...
Adevarul
Cel mai sângeros atac al Rusiei asupra Ucrainei de la începutul anului: cel puțin 17 morți și peste 100 de...
Newsweek
Un pensionar a obligat Casa de Pensii să îi recunoască 15 ani ca munciți la grupa a II-a. Ce meserie a avut?
Digi FM
Ai datorii la stat? Obligaţiile fiscale restante de cel puţin 1.200 de lei te pot trimite pe „lista rușinii”...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce fac zilnic oamenii fericiți și sănătoși. Șase obiceiuri simple, confirmate de un studiu Harvard desfășurat...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Tom Cruise, transformat total în comedia „Digger”. Inarritu: „Poate cea mai mare provocare” din cariera lui
UTV
Fiica lui Florin Dumitrescu, Mia, a împlinit 11 ani. „Cu ea am învățat din nou să văd partea frumoasă din...