NOI CONCEDIERI LA STAT. 2.500 de angajaţi ai Oltchim vor fi daţi afară

Data publicării:
27 2001concedieripublic-46091

Concedieri ar putea fi făcute la Oltchim, Poşta Română, Termoelectrica. Păstrarea numărului actual de salariaţi de la Oltchim depinde de alocarea a 40 - 45 de milioane de euro. Cu aceşti bani, combinatul din Râmnicu Vâlcea va funcţiona la capacitate de 50 - 60%. Suficient, spun autorităţile, pentru a păstra majoritatea angajaţilor.

„La o ocupare de 60%, actuala forţă de muncă poate fi asigurată din punct de vedere salarial. De la 60%, dumneavoastră coborâţi cât ar putea să fie ajustările la 50%, la 30%, sau la 15% cum este în acest moment”, a declarat Varujan Vosganian, ministrul Economiei.

Din calcule reiese că dacă Oltchim lucrează la 15% din capacitate şi va rămâne la acest nivel, atunci vor fi concediaţi aproape 2.500 de salariaţi din cei aproximativ 3.300.

„Sigur că, la nivelul la care lucrează acum Oltchim, de 10 - 20%, imaginaţi-vă că ar trebui redimensionat în consecinţă”, a adăugat Vosganian.

Marţi vor veni la Bucureşti şi liderii de sindicat de la Oltchim, unde vor discuta cu băncile şi cu reprezentanţii Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie.

„Se va face acel program de reorganizare şi restructurare, care prevede, bineînţeles, şi reduceri de personal, asta este cert. Important este pentru cei care pleacă să plece cu plăţi compensatorii şi protecţie socială reală”, a spus Cornelui Cernev, lider de sindicat la Oltchim.

Alte disponibilizări ar putea apărea şi la companiile de stat din domeniul energiei. Cu o condiţie însă.

„Dacă sunt pe pierderi şi nu reuşesc să facă profit, evident că da. Nu mai putem ţine companii de stat pe pierderi. Asta să fie foarte clar şi asta este valabil şi pentru energie şi pentru toată lumea”, a subliniat Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie.

Concedieri ar putea urma şi la Compania Naţională Poşta Română. Deşi restructurările au început, ministrul Comunicaţiilor nu exclude alte disponibilizări.

„Disponibilizările nu se fac de dragul disponibilizării nicăieri, ci doar acolo unde există fie un excedent de personal datorită unei politici nepotrivite de angajări la un moment dat, iar acest lucru face obiectul conducerii societăţii care are această obligaţie de a verifica dacă toţi cei care sunt acolo şi primesc salariu au şi pentur ce... adică să nu se plictisească careva pe acolo”, a explicat Dan Nica, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Poşta Română avea la finalul anului 2011 peste 32.000 de salariaţi, din care peste 11.000 de factori poştali.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri