Nora fostului lider ţărănist Ion Raţiu, ostatic după un atentat terorist

ostatic

Stabilită acum în România, Pamela Raţiu spune că nu va uita niciodată momentele de groază prin care a trecut atunci. Iniţial, avionul zbura de la Atena la Roma când a fost deturnat de cel puţin doi bărbaţi şi forţat să aterizeze în Beirut. Peste 150 de persoane se aflau la bord în acel moment. Cu puţin combustibl, cu terorişti în cabină, pilotul a fost nevoit să revină la sol.

Imediat după decolare, ceea ce părea a fi o simplă ceartă între doi pasageri s-a dovedit a fi un atac terorist. Pamela Raţiu se afla în avionul deturnat, alături de soţul său de atunci, Demis Roussos.

Am văzut acele grenade şi pistoale şi, cum nu le mai văzusem anterior, i-am spus lui Demis "Ia te uită!". Pur şi simplu nu am realizat că totul este real. Nu te aştepţi la aşa ceva! Apoi s-au întors spre noi, au spus: "Tu şi tu, sus!". Şi apoi eram eu şi Denis cu mâinile sus”, a povestit Pamela Rațiu.

Au urmat 19 ore în care aeronava a zburat în derivă. Prima oprire a fost în Algeria, unde avionul a fost realimentat, iar teroriştii au eliberat o parte din femei şi copiii. Pamela Raţiu şi soţul ei au rămas în avionul care a ajuns apoi la Beirut. Pamela Raţiu spune că niciunul dintre cei care a trecut printr-un astfel de moment nu va uita ce înseamnă să te afli sub ameninţarea armei unui terorist.

Când au loc astfel de evenimente, ca cel din Paris, totul revine şi totul e viu în memorie din nou. Ştii cum se simt acei oameni din supermarket. Înţelegi teroarea prin care trec, pentru că aceşti oameni urlă la tine pentru că trebuie, e parte din sistemul lor de a te teroriza. Vin direct în faţa ta şi strigă la tine. Chiar dacă ştii că nu ai nicio vină, eşti îngrozit”, a povestit Pamela Rațiu. 

Pamela Raţiu este în prezent căsătorită cu Indrei Raţiu, fiul fostului lider ţărănist Ion Raţiu, şi este printre altele membră a consiliului director al Centrului Raţiu pentru Democraţie. De mai bine de 14 ani, Pamela Raţiu locuieşte în municipiul Turda, judeţul Cluj.

Te-ar putea interesa și:
avion
Terorismul aviatic, prin ochii unui fost ostatic
RATIU
Fiul lui Ion Raţiu, distins de Casa Regală Britanică
pamela
Din America, acasă, în România
Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate