Nunta fiicei primarului, în curtea școlii. Cum se apără edilul

Data actualizării: Data publicării:
nunta cort vaslui

Întâmplare demnă de filmele absurde. Primarul unei comune vasluiene a organizat nunta fiicei sale chiar în curtea școlii. Mai mult, gardul şi poarta de acces a instituţiei de învăţământ au fost distruse pentru amplasarea unui cort. Abia la 3 zile de la marele eveniment, edilul a trimis câțiva oameni care să strângă în urma lui. Acesta susţine că nu a încălcat nicio lege, pentru că de anul trecut în cadrul primăriei a fost aprobată o hotărâre de consiliu local, prin care la școala din comună se pot organiza evenimente festive, contra unei sume de bani.

Petrecere în toată regula în curtea unei şcoli din judeţul Vaslui. Protagonist chiar edilul localităţii, care şi-a măritat fiica în curtea instituţiei de învăţământ.

Abia peste câteva zile edilul a dat dispoziţie să fie dat jos cortul.

Primarul petrecăreţ spune că nu a făcut nicio ilegalitate. A plătit ca orice alt cetățean taxa pentru închirierea spațiului și nu a deranjat orele de curs, pentru că este încă vacanță. Niciun cuvânt însă despre gardul şi poarta de acces a instituţiei care au fost distruse.

„Să nu interpretăm că s-a dărâmat gardul, s-a luat o bucată de plasă unde era poarta, nu am făcut altceva”, spune primarul Maricel Gâfu.

„Am închiriat un cort în curtea școlii la care toate televiziunile, mare tam-tam că am făcut ceva rău, că am făcut o nuntă fiicei mele, nu cred. Nu a fost un act de distrugere, eu nu cred că dacă dăm o poartă deoparte este un act de distrugere și cine face lucrul ăsta își asumă, dar nu cred că s-a distrius nimic”, adaugă el.

Edilul nu se dezminte. Anunţă că și de acum înainte, la școala gimnazială din localitatea Tomești vor mai fi organizate nunți sau alte evenimente pentru că nu există un cămin cultural, iar oamenii nu au unde să organizeze petreceri.

„A fost un eveniment frumos, bine organizat. A fost foarte multă muncă”, spune Tudoriţa Gâfu, sora primarului şi cadru didactic la şcoală.

Cetăţenii din comună nu par a fi deranjați de nunțile care se fac în spațiul în care învață copiii sau nepoții lor:

-În lipsă de spaţiu, ce să facă şi omul? Unde să se ducă? În râpă?

Instituția prefectului s-a autosesizat şi a demarat o anchetă.

„Noi aici discutăm ca şi instituţie strict de procedura legală în care s-a desfăşurat aici acel eveniment şi trebuie să luăm în calcul două puncte: 1. este vorba de o hotărâre de consiliu local emisă în cursul anului trecut prin care Consiliul Local a votat în sensul de a închiria acel spaţiu pentru diverse evenimente”, spune Eduard Popică, prefect județul Vaslui.

Școala gimnazială din localitatea Tomești se află în patrimoniul primăriei Pogana. Nunta fiicei primarului a avut loc la 1 septembrie, iar la petrecere au participat peste 380 de invitați.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri