O femeie a murit după ce a căzut 100 de metri de pe poteca de acces către mănăstirea Cetăţuia

Data publicării:
manastirea-cetatuia-negru-voda-_crestinortodox
Foto: crestinortodox.ro

O femeie a murit, marţi, după ce a căzut 100 de metri de pe poteca de acces către mănăstirea Cetăţuia, aflată în localitatea argeşeană Cetăţeni, scrie Agerpres.

manastirea-cetatuia-negru-voda-_crestinortodox
Foto: crestinortodox.ro

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, turista, care era supraponderală, a căzut de pe potecă în timp ce urca spre mănăstire.

Martorii au găsit-o inconştientă şi au sunat la 112, la locul incidentului fiind trimisă o autospecială de pompieri, un echipaj SMURD şi o echipă de salvamontişti.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş a anunţat că femeia avea 50 de ani şi era din judeţul Buzău. După constatarea decesului, la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Poliţiei Câmpulung Muscel, care va stabili împrejurările în care s-a produs incidentul.

Mănăstirea Cetăţuia, cunoscută şi ca Cetăţuia Negru Vodă, se află în comuna argeşeană Cetăţeni, în apropierea DN 72A, care face legătura între Câmpulung Muscel şi Târgovişte. Biserica rupestră a fost săpată în vârful unui munte, la altitudinea de 881 de metri, între Valea lui Coman, Valea Chiliilor şi râul Dâmboviţa. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri