O mie de copii sunt abandonați, anual, în spitale

Data publicării:
bebelus

O mie de copii sunt abandonaţi de mame, anual, în spitalele din România. Mulți dintre ei sunt bolnavi și ar avea nevoie de mângâierea celor care le-au dat viaţă. Pentru că au fost uitați în maternități sau secții de pediatrie încă din primele zile de viață, ei au învățat să spună mama sau tata asistentelor, medicilor sau voluntarilor. Ei sunt cei care le aduc zâmbetul pe buze, iar casa lor este salonul din spital. Povestea tristă a celor mai mici pacienți, dar și a oamenilor care îi tratează cu iubire, în continuare la Pacient în România.

Voluntar: Unii dintre ei sunt abandonaţi, părinţii unora dintre ei locuiesc foarte departe şi nu pot veni în fiecare zi. Pentru ca ei să fie mai sănătoşi, să poată lupta au nevoie de iubire pentru a nu se simţi singuri. De asta suntem aici.

Arlette este franţuzoaică, nu vorbeşte engleză, dar este pensionară şi vrea să facă ceva pentru ceilalţi.M-a întrebat dacă poate să vină şi ea. Şi am zis: sigur

În fiecare an sunt abandonaţi o mie de copii în spitalele din România. Cei care le ţin locul părinţilor sunt voluntarii.

Antonieta: Noi am venit aici doar să oferim iubire copiilor, cu speranţa că le va fi mai bine. Noi nu știm foarte multe din punct de vedere medical, am venit să le oferim iubire, este singurul nostru scop pentru care suntem aici.

Voluntar: Vreau să fac ceva pentru ceilalţi. Sunt profesoară. Soţul meu lucrează la ambasada Franţei. Am puţin timp. Copiii mei sunt deja mari, aşa că acum am timp să-l dedic celorlalţi, să ajut.
Reporter: De câte ori veniţi aici?
Voluntar: O dată pe săptămână, în fiecare joi şi am început să vin de un an.

Cătălin Cârstoveanu: șef secție ATI „Marie Curie”: Sunt copii din zone foarte îndepărtate ale ţării: Iaşi, Baia Mare, Oradea, Arad, Timişoara, Constanţa şi nu sunt sunt foarte mulţi care pot să şi închirieze un apartament aici. Noi putem oferi maximum 8 locuri pentru mamele care vin să-şi îngrijească copiii.

Pentru copiii abandonaţi în spitale voluntarii sunt părinţii de împrumut. Sunt cei care le acordă atenţia de care orice copil are nevoie şi de multe ori lor le spun pentru prima dată mama sau tata.

Eugenia Pană, asistentă: De exemplu, Eva, noi suntem familia ei. Simţi ca şi când ar fi copilul tău. V-am spus, sunt mamă şi am instinctul acela de mamă şi când ii vedem că plâng suferi, efectiv suferi. De doi ani este în grija noastră. Pentru ea aici este casa ei. Contează foarte mult afecţiunea. Exact ca şi tratamentul lor, afecţiunea este tot ca un tratament. Este un copil care zâmbeşte, deja ne cunoaşte, comunică foarte bine cu noi. Spune mama, spune tata. Nu ai cum să nu o iubeşti pe Eva. Cum să-i întorci spatele acestui copil?

Personalul medical puțin nu face față nevoilor copiilor abandonați. Mult timp ei stau singuri în saloane.

Voluntar: În primul rând este foarte important să ne spălăm pe mâini, pentru că sunt foarte sensibili. Vino, frumoasa mea! Sus, sus, sus. Acum aşteaptă laptele şi e foarte nerăbdătoare.

Cătălin Cârstoveanu: șef secție ATI „Marie Curie”: Stau multă vreme singuri, lipsa personalului medical e binecunoscută la noi în ţară. Noi nu avem pentru cazurile foarte serioase , pentru chirurgie cardiacă ar trebui asistenta şi pacientul. Uneori ne trezim că avem 2, 3 copii operaţi şi lângă alţi 15,16, avem 2, 3 asistente pe tură. Este absolut înfiorător. Lipsa afecţiunii, lipsa dragostei, lipsa atingerii pe parcursul internării şi internării de lungă durată lasă traume vizibile clinic şi imagistic.

Reporter: Cum sunt sărbătorile pentru ei aici?
Eugenia Pană, asistentă: Păi, în afară de prezenţa noastră în jurul lor şi afecţiunea pe care le-o oferim atât cât ne permite şi nouă timpul, că trebuie să ne facem şi celelalte activităţi... altă afecţiune...

Vountar: În primul rând suntem fericite că putem face ceva pentru copii şi nu aşteptăm nimic în schimb. Suntem foarte fericite când putem ajuta. Noi ştim că personalul de aici nu are suficient timp pentru a lua copiii în braţe, să le cânte, să existe o legătură cu ei. Este un sentiment frumos.

Eugenia Pană, asistentă: Au răbdare şi se vede că sunt aproape de ei, că îi ajută să mănânce, că îi ajută să vorbească şi copiii la rândul lor deja s- au obişnuit, recunosc anumite persoane care vin aici, mă refer la voluntari.

Cătălin Cârstoveanu: șef secție ATI „Marie Curie”: Asistentele se comportă întotdeauna ca şi cum ar fi copiii lor, asta este clar. Nu întotdeauna reuşim să facem lucrul ăsta. Munca este absolut extenunantă şi sunt zile în care nu poţi să te opreşti. Uneori le găsesc seara, mă uit pe camere, stau pe scaune, stau cu ei în braţe.

Cei mai mulţi copii abandonaţi sunt în sezonul rece. De vină este sărăcia.

Cătălin Cârstoveanu: șef secție ATI „Marie Curie”: Părinţii nu vin sau nu pot să vină şi ei sunt în starea de părăsire aşa se cheamă acum din punct de vedere legal. Când există crize financiare şi multe joburi pierdute, am remarcat, se întâmplă lucrul ăsta şi cu cât naţiunea este mai săracă cu atât se întâmplă lucrul acesta. Pur şi simplu iarna unii îşi lasă copiii la spital, n-au unde să-i îngrijească, când sunt zilieri mai au ceva bănuţi şi pot să şi ia copiii acasă. Este îngrijorător lucrul acesta, să ai un asemenea număr de copii abandonaţi în spitale.

Maria Lincă, asistent social principal: Situaţia copiilor abandonaţi în spitale este o situaţie traumatizantă pentru orice nou-născut. Nou-născutul simte lipsa mamei, abandonul din partea mamei încă din primele ore de viaţă dacă mama îl abandonează.

Copiii abandonți în spitale ajung la asistenți maternali sau în centrele de plasament. La maternitatea din Oradea au fost părăsiți anul acesta 22 de copii.

Adriana Pele, asistent social: În acest moment avem trei cazuri sociale, 3 bebeluși abandonați. Cel care e de mai multă vreme la noi are o lună și două săptămâni, luni deja va pleca în asistență maternală, ceilalți doi vor urma în curând să plece și ei.

Simina Isare, asistent maternal: Era rece când m-am dus şi l-am luat. Şi am zis să îi iau un fâşuleţ. Şi îl pierdeam (râde). Îl pierdeam. Acum am mai crescut şi încăpem în el. Avea trei kilograme şi o sută. Acum e bărbat mare, are 4 kilograme şi jumătate.

Simina Isare are 45 de ani, doi copii la facultate, iar în urmă cu 2 ani şi-a luat atestatul de asistent maternal. Atunci a decis că trebuie să schimbe soarta acestor copii şi a reuşit. Până acum a luat din centrele de plasament 3 copii.

Simina Isare, asistent maternal: În iunie am primit primul copilaş şi a fost un bebeluş de patru luni. Şi care, vreau să vă spun că, ne-a umplut şi sufletele şi casa chiar la toată familia. Este şi o satisfacţie, dar este şi o responsabilitate destul de mare. Cel puţin, când îţi spune „mamă”, când îţi spune „tată” este... sau când îl vezi că începe să meargă, să facă primii paşi, ai acolo mulţumirea sufletească că ai făcut ceva. E frumos.

Am fost și în alte țări pentru a vedea cum gestionează spitalele abandonul copiilor.

Pete Laszlo, managerul unui Spital din Ungaria: Ceea ce vedem aici este un incubator pentru nou-născuţi. El este al mamelor care nu vor să-și păstreze copilul. Poate să-l lase în siguranţă în acest incubator şi cu o sonerie semnalează personalului secţiei de obstetrică-ginecologie care vine imediat şi îl duc în siguranţă la secţie. Conform legii, aceşti noi-născuţi pot fi daţi spre adopţie din acest moment. Deci, sistemul are avantajul că aceşti copii ajung foarte repede într- o familie.

În acest moment, în România, sunt 43 de mii de copii în instituții de ocrotire. Sunt abandonați sau abuzați de părinţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri