O tonă și jumătate de dosare. Datorii de 70.000 de lei la compania de termoficare din Galați

Data publicării:
dosare galati

„În total este vorba despre 24 de metri liniari de dosare, greutatea este de aproape o tonă şi jumătate, 1.460 de kilograme”, spune purtătorul de cuvânt al Apaterm Galațu, Mihai Costache.

3.134 este numărul exact al dosarelor adunate. Suma totală a datoriilor strânse de 160 de asociaţii din cele 700 se ridică la 70 de milioane lei.

„15 asociaţii din Galaţi au în momentul de faţă datorii de 34 milioane lei”, subliniază directorul companiei furnizoare de apă caldă şi căldură, Didi Dumitru.

„Avem, de exemplu, şi asociaţii cu plăţi în avans. Şi atunci stau şi mă gândesc, unii în ce oraş stau şi alţii în ce oraş stau?”, adaugă el.

Datoriile sunt de la câteva luni la câţiva ani. În cartiere, la asociaţiile cu datorii foarte mari, problema devine şi mai complicată. Spre exemplu, la asociaţia 556, administratorul a dispărut cu 600.000 de lei.

„Lipsesc bani, nu lipsesc? Nu s-a găsit niciun ban şi nu s-au găsit documente”, spune Elena Postelnicu, noul preşedinte al asociaţiei de proprietari 556 din Galaţi.

Dacă restanţele de 70 de milioane lei ar fi recuperate acum, compania din Galaţi ar putea plăti agentul termic pentru următoarele trei ierni. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri