O treime dintre companiile românești oferă prime de Crăciun

Data publicării:
BANI PORTOFEL-3

32% dintre companiile româneşti oferă prime de Crăciun. Valoarea acestora variază între 500 şi 700 de lei, potrivit unui studiu. Firmele care nu dau prime oferă totuşi coşuri cu produse tradiţionale de sărbători sau tichete cadou, valoare acestora variind între 100 şi 600 lei.

Acordarea unor astfel de stimulente ajută companiile să rămână atractive în ochii angajaţilor, mai ales că piaţa muncii a început să se dezgheţe.

Nicoleta Dumitru, consultant resurse umane la PwC: Asistăm la o dinamică ceva mai crescută pe piața forței de muncă în ultimii doi ani, dinamică susținută și de o creștere economică, o îmbunătățire a condițiilor de trai, o îmbunătățire a oportunităților pe care angajații le au și o deschidere mai mare către a merge la alte organizații.

Prime mari se acordă şi în companiile unde sunt sindicate puternice. Dacia este un exemplu. Anul acesta prima brută pe care o va primi fiecare angajat se apropie de 1.200 de lei. De pe porţile uzinei de la Mioveni au ieşit în acest an, până la finalul lunii noiembrie, 314.165 de maşini.

Nicolas Maure, preşedinte-director general Dacia: 2015 este un an record. În 2015 vor fi produse peste 340.000 de maşini.

Sfârşitul de an nu vine doar cu prime de Crăciun.

Oana Datki, specialist în resurse umane: Undeva la 40-50% din companii, dacă nu chiar mai mult, dau bonusurile de performanţă. Anul acesta se cam ia cât era bonusul target.

Există şi companii de stat care acordă astfel de prime. Ortacii care muncesc în minele din Oltenia vor primi tichete în valoare de 550 de lei, iar angajaţii aeroportului Mihail Kogălniceanmu din Constanţa vor încasa o primă de 1.500 de lei.

După 6 ani de pauză Moş Crăciun este generos şi cu ceferiştii. Angajaţii CFR SA vor primi o primă de 750 de lei brut, iar cei ai CFR Călători vor încasa în mână în plus faţă de salariu 300 de lei şi încă 150 lei pentru cadourile copiilor. Ambele companii feroviare estimează că vor termina anul acesta pe plus. Şefii de la CFR Călători îşi propun un profit de 3 milioane de lei, iar cei de la CFR SA unul de 35 de ori mai mare. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri