Oamenii din Voluntari duc dorul pelerinajului: „Nu avem oportunități de vacanță”. Ce se va întâmpla cu cei care ajung totuși la Iași

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, la Catedrala Mitropolitana din Iasi
Foto: Agerpres

Decizii istorice la Iaşi, în legătură cu sărbătoarea Sfintei Parascheva. Pentru prima dată, autorităţile au decis să nu mai scoată din Catedrală moaştele sfinte. Asta în condiţiile în care evenimentul se va desfăşura fără multă lume, aşa cum a fost organizat. Tot pentru prima dată, autorităţile centrale, de data aceasta, au decis că pot participa la pelerinaj numai locuitorii Iașului. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis ca în preajma catedralei mitropolitane să fie amenajat un perimetru, în care să aibă acces doar cei care au domiciliul sau reședința în municipiul Iași. Cu toate acestea, există în continuare agenții de turism care spun că vor avea zilele următoare autocare din Capitală spre Iași. Decizia Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a luat prin surprindere şi autorităţile din Moldova. Au fost mai multe întâlniri între reprezentaţii Mitropoliei şi cei ai prefecturii în încercarea de a găsi soluţii pentru a pune această decizie în aplicare.

Peste o sută de autocare plecau anual din localitate spre Iași, de Sfânta Parascheva. Oamenii regretă că nu vor mai avea această posibilitate și anul acesta.

- Vă pare rău?

- Da.

- De ce mergeați acolo?

- Pentru binele tuturor faptelor și sănătate.

- Am fi mers, să mai ieșim din cotidian, pentru că noi nu prea avem oportunități de vacanță prea multe.

- Foarte rău, bărbatul e imobilizat la pat, chiar voiam să mă duc să mă închin, dar dacă nu e voie, nu e voie.

Există în continuare agenții de turism care spun că vor avea zilele următoare autocare din Capitală spre Iași.

Reporter Digi24: Mă mai pot înscrie pentru pelerinajul spre Iași?

Reprezentant agenție: Numai puțin, să mă uit dacă mai am locuri disponibile.... În 13-15 (octombrie, n.red.) mai avem 8 locuri, da.

Reporter: Și se poate pleca, nu este nicio restricție?

Reprezentant agenție: Nu, nu... Noi deocamdată nu avem nicio informare.

Încă de luni, sute de pelerini stau constant la coadă şi aşteaptă să intre la moaştele Sfintei Parascheva. Cu masca sub nas, doamna blondă a venit de la aproape 400 de kilometri depărtare.

- Emoţionant. Venim ca de fiecare dată cu... la mine este pentru prima dată... De la Târgovişte. (Reporter: Ştiţi că s-a decis ca anul acesta la sărbătoare pot participa doar cei care au domiciliul în Iaşi?) Nu am ştiut.

De la Buzău a venit de dimineaţă, un grup de aproximativ 50 de persoane.

- Noi am zis, cum necum, vrem să ajungem. Putem, nu putem, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al lui sfântului... a sfintei Paraschiva, Dumnezeu ne ajută și-i mulţumim că ne-a ajutat.

Când l-am văzut pe domnul Arafat azi-noapte la 1, că la 1 ne-am trezit ca să plecăm, ni s-a ridicat sufletul la gât aşa.

- Ăsta e al treilea an în care venim şi am venit cu tot dragul, cu toată plăcerea, nu contează COVID-ul.

Între timp, autorităţile locale au tot discutat despre măsurile concrete pe care le vor pune în aplicare pentru a-i putea opri pe credincioşii din afara oraşului să ajungă la moaşte. Vor fi organizate filtre la toate intrările şi ieşirile din oraş şi chiar nu este exclus ca cei care vin special pentru pelerinaj să fie amendaţi.

Marius Dangă, șef cancelarie Prefectură: „Înainte să ajungă la rând va avea loc o legitimare da. (Reporter: Şi ce faceţi cu cei care vin din afara oraşului şi au ajuns totuşi acolo?) Nu vor putea ajunge la racla cu sfintele moaşte”.

Mihai Chirica, primarul municipiului Iași: „Cred că este mai bună o decizie fermă, să zici că se interzice în totalitate o activitate, decât să-i laşi o portiţă de interpretare. Dar sunt convins că hotărârea de guvern va clarifica toate aceste neajunsuri.”

Pelerinalul la moaştele Sfintei Parascheva va începe, oficial, joi, 8 octombrie.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate