Oficial din primărie, poze la Masa Tăcerii

Data publicării:
consilier

Regulile nu sunt şi pentru angajaţii primăriei. Este vorba despre regulamentul care protejează ansamblul format din operele lui Constantin Brâncuşi, din Târgu Jiu. Un oficial din primăria oraşului şi-a făcut poze cu soţia, după cununia civilă, chiar pe scaunele de la Masa Tăcerii. Bineînţeles, pozele au fost postate pe o reţea de socializare. Primul oficial român care a stârnit un val de indignare publică pentru că s-a aşezat pe celebrele scaune a fost preşedintele Klaus Iohannis.

Radu Truşcă, şef Serviciu Gestionare Situaţii de Urgenţă Securitatea Muncii şi Administrativ: O să încep prin a-mi cere scuze faţă de colegi, faţă de lume care consideră că am deranjat prin a mi face poze.

Radu Truşcă este şef în primăria din Târgu Jiu. S-a căsătorit săptămâna trecută şi a ţinut să aibă fotografii speciale de la cununia civilă, făcute pe scaunele de la Masa Tăcerii! Una a ajuns pe Facebook. Printre cei care au apreciat fotografia a fost chiar secretarul primăriei. Adică exact cel care şi-a dat semnătura pe noile reguli.

Angajatul Primăriei Târgu Jiu şi soţia lui au fost sancţionaţi, numai după ce opinia publică a sesizat că au încălcat hotărârea de consiliu local . Poliţiştii au fost însă mult mai prompţi în legătură cu turiştii care au ajuns la Târgu Jiu. De când noile reguli au intrat în vigoare, 25 de persoane au fost sancţionate cu peste 9.000 de lei.

Abia după patru zile şi după revolta localnicilor, mirii au fost sancţionaţi cu câte 500 de lei.

Radu Truşcă: Efectiv am acţionat la indicaţiile fotografului, eram copleşit de emoţii, ca şi acum.

Reporter: V-a atenţionat vreun poliţist local?

Radu Trușcă: Nu, au fost cu foarte mult bun-simţ, mi-am oficiat cununia, erau la câţiva metri de mine.

Alexandra Petriţa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Târgu Jiu: A fost dispusă cercetarea administrativă în cazul poliţiştilor locali.

Conform hotărârii de consiliu local, cei care ating operele lui Brâncuşi - Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului şi Coloana Infinitului - pot fi amendaţi cu până la 2.500 de lei. A fost luată această măsură după ce Coloana Infinitului a fost vandalizată de mai multe ori.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri