Orașele din România cu cel mai avantajos cost al vieții

Data publicării:
Romania Promotes Tourism To Boost Economy
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Braşovul este oraşul cu cel mai avantajos cost al vieţii, arată un studiu făcut de o companie imobiliară şi o agenţie de cercetare. Studiul a mai luat în calcul şi calitatea vieţii şi condiţiile oferite de oraşele ţării. Tot Braşovul se află și printre cele mai sigure localităţi din România. La polul opus al clasamentului găsim Reşiţa, relatează Digi24.

Brașovul a fost desemnat oraşul cu cel mai avantajos cost al vieţii din România.

„Îți permite sa fii aproape de natura, îți permite sa te deplasezi foarte repede, oriunde, sunt oameni minunați, oameni primitori, ai toate serviciile, școli bune, consider ca e cel mai fain loc din România”, spune un brașovean.

„Este mai liniștit, eu am locuit și în București și pot sa fac o diferență, aerul e curat, oamenii sunt mai puțin nervoși”, afirmă o tânără.

În ceea ce priveşte cartierele, Braşovul ocupă tot un loc fruntaş.

Dupa Cartierele Grigorescu, din Cluj-Napoca, și Titan, din Capitală, potrivit sondajului, Răcădăul este al treilea loc din țară în care românii spun că este avantajos să trăiești. Ei au acces la facilități, au școli și magazine foarte aproape, cartierul este unul situat chiar la poalele Tâmpei, este liniștit, la marginea orașului însă, cu toate acestea, accesul spre centru și spre punctele de intres din Brașov se face foart ușor, atât cu mașina personală cât și cu mijloacele de transport în comun.

Cu aproximativ 200 de mii de locuitori, Oradea este unul dintre centrele urbane aflate în plină ascensiune. Ocupă locul trei în topul oraşelor cu cel mai avantajos cost al vieţii.

„Faptul că cel puţin în ultimii 3-4 ani, Oradea a înflorit şi îşi propune să înflorească. Are o infrastructură bună, se circulă relativ bine, are în continuare proiecte care promit comunităţii că se ţine seama de nevoile ei”, spune Dacian Palladi, consultant în afaceri.

„Se ştie că Oradea este printre localităţile cu un standard de viaţă mai ridicat”, spune un orădean.

Pentru realizarea clasamentului, participații au evaluat, pe o scară de la 1 la 5, orașele și cartierele în care locuiesc.

„Cât de mult se ajung cu banii într-o lună. Câţi bani câştigă şi câţi bani cheltuiesc. E vorba despre acest raport pe care unii îl fac mai conştient şi mai precis şi unii îl fac mai puţin conştient”, spune Vlad Tureanu, reprezentant al firmei D&D Research.

La polul opus se află Reşiţa, oraş clasat pe locul 40 din 42 de poziţii.

„Locuri de muncă la Reşiţa nu sunt, care sunt sunt salariile mici, program cât cuprinde, nivel de trai scăzut”, spune o femeie.

„Salariile sunt mai mici decât media națională oI prețurile locuințelor sunt cele mai mici din țară”, afirmă Ioan Popa, primarul municipiului Reșița.

Angajații din Caraş-Severin au cele mai mici venituri din ţară. Aici, salariul mediu net lunar este de doar 1.256 de lei. Specialiştii spun însă că multe persoane se mulţumesc să muncească chiar şi pentru 1.000 de lei lunar.

Pe ultimele locuri în acest clasament sunt orașele Alexandria și Vaslui. Peste 126.000 de români au răspuns la întrebările de pe site-ul companiei imobiliare care a făcut acest sondaj.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri