Orașul care face primul pas spre eliminarea maşinilor din zona centrală

Data publicării:
masini

Inspirate de modelul autorităţilor din Londra şi Viena şi cele din Cluj-Napoca elimină locurile de parcare din centrul oraşului. Potrivit noul regulament de urbanism votat de consilierii locali hotelurile, blocurile şi magazinele din zona istorică nu mai sunt obligate să amenajeze şi locuri de parcare. În acest fel, autorităţile locale vor să îi determine pe şoferi să nu mai intre cu maşinile în zona ultracentrală. Este primul pas spre eliminarea maşinilor.

În acest moment, în zona istorica a oraşului sunt 4.000 de locuri de parcare, iar autorităţile nu vor să mai amenajeze niciun altul în următorii ani. Locurile de parcare pentru biciclete devin însă obligatorii.

Dan Tarcea, viceprimar municipiul Cluj-Napoca: Am luat exemplele marilor capitale ale Europei în care în zona centrala nu se mai fac parcări. Cu cât faci mai multe parcări şi asiguri mai multe locuri cu atât aduci mai multe maşini în centru şi creezi o aglomeraţie mult mai mare.

Autoritățile locale spun că, în ultimii cinci ani, numărul mașinilor care ajung în zona centrală s-a dublat. De aici decizia lor.

-E o idee chiar foarte bună. Sper să nu mai fie maşini absolut deloc în zona centrală. Sigur că traficul nu poate să fie deviat şi evitat, dar, atâta timp cât avem ore în şir petrecute în trafic, din cauza maşinilor şi parcărilor care nu fac altceva decât să aglomereze oraşul, e o decizie foarte bună.

-Dacă te gândeşti puţin din timp ce-ai de făcut îţi poţi găsi un loc de parcare şi eşti dispus să mergi o sută de metri şi pe jos.

-Pe centru, consider că ar trebui să fie cât mai puţine maşini parcate, să rămână spaţiu pentru pietoni, pentru biciclişti.

Prima măsură luată de autorități pentru a scoate autovehiculele din zona centrală a fost creșterea taxei de parcare la 5 lei pe oră.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri