Orașul Constanţa are anul acesta buget-record

Data actualizării: Data publicării:
cta

Constanţa se poate lăuda anul acesta cu cel mai mare buget din istorie: 845 de milioane de lei. Din această sumă, 230 de milioane de lei vor fi folosiţi pentru investiţii, însă numai o mică parte din bani va ajunge în turism.

Primarul Constanței spune că va investi în educaţie, în reabilitarea unor străzi şi a unor unităţi şcolare şi creşe, dar şi în cumpărarea de autobuze noi.

De asemenea, investiţiile vizează şi lucrări de reabilitare a Cazinoului din Constanţa.

Deşi Constanţa are un potenţial turistic uriaş, agenţii din domeniu cred că anumite aspecte sunt ignorate de autorităţi. Specialiştii în turism spun că oamenii de afaceri ar trebui susţinuţi de administraţia locală, iar cei care nu investesc să fie penalizaţi.

Bugetul oraşului şi lista de investiţii vor fi aprobate însă în şedinţa de consiliu local de la sfârşitul lunii.

„Cel mai mult anul acesta investim în educaţie. 22,9% din bugetul municipiului merge către pilonul de educaţie. Pe locul doi, întrucât avem investiţii în continuare, vorbim despre locuinţe şi cheltuieli ocazionate de locuinţe. Adică vom începe campusul partea a doua şi vom începe consolidarea, restaurarea a imobilelor proprietate municipalităţii,” spune Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanţa.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri