Pădure înghițită de pământ. Complexul Oltenia, învinovățit pentru alunecările de teren de la Roșia de Amaradia

Data publicării:
padure inghitita

Era un platou, toată zona aceasta era un platou cât de cât drept, dar acum se vede diferenţa de nivel de cel puţin 50 de metri”, explică un localnic.

„Această surpare se continuă şi înspre răsărit, paralel cu locuinţele oamenilor din satul Rugetul, pe o suprafaţă aproximativ egală, deci surparea este de dimensiuni colosale”, spune primarul din Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman.

Trei sute de familii ar putea ajunge în situaţia de a-şi pierde casele din cauza alunecărilor de teren din comuna Roşia de Amaradia, judeţul Gorj. Oamenii spun că au dat carierei terenuri pentru a le exploata, iar la închidere acestea ar fi trebuit tasate.

Normal că ne-am speriat, că ne pomenim pe coastă în vale, eu stau deasupra coastei, pământul fuge, ei au plecat, au tras giganturile colo, de ce nu au nivelat pământurile oamenilor?”, cere socoteală o localnică.

Noaptea nu poți să dormi, troncăne ușile, am schimbat geamurile că nu se mai închideau, am pus de termopan”, povestește un alt localnic.

Chiar dacă ameninţarea este reală, în zonă au fost montate doar panouri pe care scrie „pericol de prăbuşire”.

Vina este în totalitate a unității miniere, s-a făcut extractive de cărbune, ultimele lucrări nu au respectat proiectul tehhnic, nu s-a creat un taluz, nu s-a creat un perimetru de protecție, nu s-au drenat apele”, spune primarul Liviu Cotojman.

Sunt câteva soluții, probabil o să facem un program de stabilizare a zonei cu evacuarea apei de acolo și probabil cu haldarea din front a unei cantităti de steril pentru a bloca alunecarea”, declară Daniel Antonie, director la Divizia minieră a Complexului Energetic Oltenia.

În 2006, un sat întreg a fost înghiţit de pământ, tot la Roşia de Amaradia.   

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...